Statele membre UE vor trebui să stabilească penalizări adecvate pentru proprietarii de benzinării care nu vor introduce tehnologii de recuperare a vaporilor de petrol emanaţi în timpul alimentării maşinilor, potrivit unui acord al Consiliului Europei, ce a fost confirmat marţi de Parlamentul European. Vaporii de petrol conţin benzen, care poate cauza cancer şi care contribuie la formarea smog-ului, considerat unul dintre poluanţii cei mai periculoşi pentru sănătatea umană şi mediul ambiant. Astfel, benzinăriile noi şi modernizate, de mari dimensiuni, vor trebui dotate cu tehnologii pentru recuperarea vaporilor de petrol de la 1 ianuarie 2012, în timp ce restul, cu excepţia celor mici, vor fi obligate să instaleze aceste tehnologii pînă în 2018. Sînt exceptate şi staţiile de alimentare folosite în exclusivitate în asociere cu construcţia şi livrarea de vehicule motorizate noi. Statele membre vor atrage atenţia şoferilor asupra sistemului de recuperare a vaporilor de petrol, prin etichetarea pompelor de benzină. De asemenea, ţările UE vor trebui să stabilească sancţiuni adecvate.
Potrivit datelor Comisiei Europene, în UE există aproximativ 110.000 de benzinării în care lucrează circa 440.000 de persoane, benzinăriile înregistrînd o cifră de afaceri anuală totală de 250 de miliarde de euro.