Bercea Mondial rămâne în arest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bercea Mondial rămâne în arest

Eveniment 29 Decembrie 2011 / 00:00 523 accesări

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au decis, ieri, ca Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat după ce şi-ar fi înjunghiat un nepot într-un bar, să fie judecat în continuare în stare de arest preventiv. Magistraţii au admis recursul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt împotriva deciziei Tribunalului Olt de a înlocui măsura arestării preventive a lui Bercea Mondial cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Întrebat de jurnalişti înainte de a intra în sala de judecată dacă speră ca decizia instanţei să fie favorabilă, Sandu Anghel a declarat că are încredere în justiţie. Amintim că Bercea este încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova din 20 februarie, fiind cercetat pentru tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

ACUZAŢII Conform rechizitoriului, Bercea Mondial este acuzat că l-a înjunghiat pe Ionuţ Anghel, zis Mercedes, în urma incidentului tânărul ajungând la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. În acelaşi dosar sunt judecaţi fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi soţia interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope. Membri ai familiei lui Bercea Mondial au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei. În prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial. Precizăm că, în februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanţa.



12