Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a afirmat, ieri, că preşedintele PD-L Dolj, Radu Berceanu, este cercetat într-un dosar pentru că a \"furat\", votînd pentru mai mulţi colegi de partid, în 2005, cînd s-a dezbătut modificarea Regulamentului pentru schimbarea preşedintelui Senatului: „Berceanu a avut o tentativă de a ajunge al doilea om în stat, încercînd, în 2005, să devină preşedinte al Senatului. Atunci au încercat să schimbe Regulamentul Camerei Deputaţilor şi a Senatului. La dezbaterile din Senat, ce am constatat eu? Berceanu, care stătea atunci în primul rînd, între timp schimbîndu-şi locul prin sală, a furat la vot. Ziua în amiaza mare, a votat în locul colegilor săi din stînga şi dreapta\". Liderul PRM a precizat că dosarul este ţinut \"puţin\" la Parchet, întrucît, în acelaşi dosar cu Berceanu, mai este cercetat şi Puiu Haşotti. El susţine că ce s-a întîmplat atunci este \"incredibil\", motiv pentru care a depus plîngere penală: “Berceanu are dosar la Parchet pentru că a vrut să fure la vot. Nu numai că am văzut ce s-a întîmplat, dar m-am dus la microfonul Senatului şi am relatat ceea ce am văzut. Este incredibil ca ziua în amiaza mare, în Senatul României, să vrei să fii numărul doi în stat şi să furi la vot. I-am strigat atunci: “Nu ţi-e ruşine, hoţule?!“. A băgat capul în pămînt şi nu a spus nimic“. În schimb, Radu Berceanu infirmă existenţa unui dosar penal: “Ca să parafrazez pe cineva: “prostia n-o comentez!“. E un om care are o problemă mintală. E problema lui şi n-o comentez, însă îl face să facă tot felul de declaraţii. Mă interesează foarte puţin ce spune Funar\". În luna martie a acestui an, senatorul democrat Radu Berceanu şi vicepreşedinte PD-L Cristian Boureanu au dat detalii procurorilor despre semnăturile de susţinere a moţiunii de cenzură a PD din iunie anul trecut, politicienii fiind convocaţi ca urmare a sesizării senatorului PRM. Gheorghe Funar a arătat, în denunţul penal adresat procurorului general al României, că PD şi PLD au falsificat mai multe semnături de pe lista de susţinere a moţiunii de cenzură a PD.