“Berceanu blochează construcţia a trei tronsoane de autostradă în Constanţa”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ludovic Orban:

“Berceanu blochează construcţia a trei tronsoane de autostradă în Constanţa”

Politică 05 Iunie 2009 / 00:00 651 accesări

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a efectuat, ieri, o vizită electorală în mai multe oraşe constănţene: Constanţa, Cernavodă, Mangalia şi Hîrşova, ocazie cu care a susţinut şi o conferinţă de presă în care l-a făcut „praf” pe urmaşul său de la Ministerul Transporturilor, pedelistul Radu Berceanu. Prim-vicepreşedintele PNL s-a arătat de-a dreptul revoltat de faptul că ministrul Transporturilor şi Guvernul nu dau ordin de demarare a lucrărilor pe tronsoanele de autostradă Cernavodă - Medgidia, Medgidia - Constanţa şi varianta de ocolire a municipiului Constanţa. „La ora actuală sînt semnate trei contracte pe tronsoane de autostradă în judeţul Constanţa, contracte de execuţie, de construcţie. Există tot ceea ce este necesar: studii de fezabilitate, proiecte tehnice, firme care se ocupă de exproprieri. Finanţarea nu este asigurată din bani de la buget, ci din credite BEI, BERD, din resurse financiare care există în conturi fără a fi necesar să se alimenteze bugetul din taxe şi impozite. Îmi este imposibil să înţeleg de ce, timp de cinci luni, ministrul Transporturilor şi actualul Guvern nu au dat drumul la lucrările pentru aceste trei tronsoane vitale pentru Constanţa, care urmează să lege Constanţa de graniţa de vest a României, practic, de Uniunea Europeană. Este inexplicabilă întîrzierea de cinci luni în privinţa emiterii ordinului de începere a lucrărilor şi de acordare a avansului către firmele care au cîştigat licitaţia”, a spus cu năduf Orban. Declaraţiile fostului şef de la Transporturi sînt suprinzătoare în condiţiile în care, cît timp a fost ministru, a „uitat” aceste proiecte mai bine de doi ani pe biroul ministerial, deşi autorităţile locale i-au solicitat în numeroase rînduri să pornească lucrările. Cînd e vorba de rivalul politic însă, Orban vede… “paiul” mai bine: „Frustrează Constanţa de crearea 1.400 de locuri de muncă şi împiedică dezvoltarea economică a acestei regiuni importante”. El a adăugat că nu înţelege de ce au fost abandonate proiectele pentru toate drumurile expres pe care le începuse în perioada cît a fost ministrul al Transporturilor. „Aici, în Constanţa, aveţi exemplul drumului Deltei, la care a fost pornit studiul de fezabilitate şi care în momentul de faţă este complet abandonat. Este practic un drum fără de care produsul turistic pe care îl oferă litoralul Mării Negre nu poate să se îmbogăţească, pentru că în momentul în care reuşeşti să uneşti litoralul cu Delta ai un produs turistic cu care poţi atrage extrem de mulţi turişti”, a explicat prim-vicepreşedintele PNL. Liderul liberal a mai spus că toate eforturile ministrului Turismului sînt zadarnice atît timp cît ţara noastră nu are pusă la punct o infrastructură adecvată. “Degeaba dă Udrea tichete de vacanţă, degeaba se fandoseşte pe la tot felul de tîrguri internaţionale, degeaba azvîrle cu banii în branduri de ţară şi în clipuri publicitare dacă nu se îmbogăţeşte oferta turistică şi dacă nu există infrastructură pentru ca cei care vor să vină în România să îşi cheltuiască banii în punctele de atracţie turistică”, a mai spus Orban.



12