Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, s-a întâlnit, ieri, la sediul Comisiei Europene (CE) din Bruxelles, cu noul comisar european pentru Transporturi, Siim Kallas, discuţiile vizând identificarea unor priorităţi comune asumate de cei doi. Un alt scop al întâlnirii va fi promovarea obiectivelor României în raport cu strategia de acţiune a CE în domeniul transporturilor. Potrivit Ministerului Transporturilor, “una dintre priorităţile susţinute de Siim Kallas în cadrul audierilor din comisia TRAN a Parlamentului European este crearea unui Fond European de Investiţii în Infrastructură, care să faciliteze integrarea acestui domeniu şi să stabilească conexiuni atât în interiorul UE, cât şi cu parteneri externi, în special din vecinătatea estică”. O altă prioritate a lui Kallas este realizarea unei zone integrate de transport în UE, prin promovarea unor pieţe europene de transport competitive.