Berceanu, ministrul supraTransporturilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Berceanu, ministrul supraTransporturilor

Eveniment 16 Iulie 2010 / 00:00 543 accesări

Incredibil, dar adevărat! După superafirmaţiile legate de Autostrada Soarelui, care, în iulie 2010, va fi finalizată (nu s-a terminat luna, sic!), ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, iese din nou la rampă cu noi declaraţii şi un tupeu uluitor: în luna iulie a anului viitor va fi finalizată modernizarea căii ferate Bucureşti - Constanţa, distanţa urmând să fie parcursă în două ore şi jumătate. \"Lucrările avansează mai rapid şi în luna iulie 2011 vom circula cu viteza proiectată (160 kilometri pe oră - n.r.), pe cale dublă electrificată\", a spus Berceanu. Întrebat de datoriile pe care CFR le are faţă de constructorii proiectului, ministrul a răspuns că \"nu sunt datorii, ci probleme de dispută\". \"Noi considerăm că au întârziat foarte mult, iar ei consideră că noi ar trebui să-i plătim suplimentar\", a arătat Berceanu. El a adăugat că disputele au încercat să fie soluţionate într-un \"comitet\", dar nu s-a ajuns la niciun rezultat. Astfel, în stil pur românesc, constructorii au întârziat pentru că nu au fost plătiţi („problemele de dispută” sunt în valoare de câteva milioane de euro), ministrul de resort susţine că nu plăteşte pentru că s-a întârziat prea mult (iniţiativa sa de a înfiinţa un comitet face oricum „toţi banii”), iar între Bucureşti şi Constanţa trenurile întârzie în mod constant, umplând de nervi pe toţi cei care plătesc bani serioşi pentru a parcurge această distanţă. Trăim în România şi asta ne cheltuieşte toţi banii!



12