Premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, şi primarul capitalei, Sorin Oprescu, s-au întîlnit ieri pe şantierul pasajului Băneasa. Fiecare dintre cei trei a cerut urgentarea lucrărilor, însă culmea este că încetineala cu care se desfăşoară aceste lucrări ţine de instituţiile conduse de cei trei. În timp ce inspecta locul, premierul l-a criticat pe şeful Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Dorin Dăbucean, pentru că nu participa, deşi se afla în apropiere, la discuţia pe care el o avea cu reprezentantul firmei constructoare portugheze, Lena, cu ministrul Orban şi cu Oprescu: “Ai vreo treabă cu proiectul ăsta cumva? E, nu pot să cred! Ia vino-ncoace! Deci, fratele meu, vream să văd un grafic de lucrări, o prezentare, ce aţi făcut pînă acum. Tu de ce ai venit aici? Pentru ce? Ca să stai să te uiţi de la distanţă?”. Şeful CNADR a încercat să-i răspundă timid premierului, dar Tăriceanu a continuat să-l admonesteze: “Senzaţia mea este că lucrurile merg aşa, încet, încetişor, pe loc şi de loc!”. Ieşirea lui Tăriceanu nu l-a impresionat deloc pe fostul ministru al Transporturilor, pedelistul Radu Berceanu, care a declarat, ieri, că Pasajul Băneasa, Centura capitalei, Autostrada Bucureşti-Ploieşti şi Centura Vest Ploieşti sînt eşecurile personale ale premierului, care nu a acordat sumele necesare finalizării acestor lucrări. Berceanu i-a sugerat premierului ca, în drumul către cele patru obiective, “să nu meargă pe contrasens, cu motociclişti şi cu girofaruri, sau, dacă merge astfel, să dea geamul jos, să audă părerile alegătorilor despre aceste lucruri”. Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu a respins criticile democrat-liberalului Berceanu cu privire la “eşecurile premierului Tăriceanu în infrastructură” şi l-a rugat pe acesta să menţioneze cîteva dintre realizările sale în perioada în care a condus Ministerul Transporturilor. În opinia lui Ruşanu, “culmea demagogiei sau a ipocriziei este să vorbeşti de eşecurile Ministerului Transporturilor condus în ultimul an de PNL, cînd PD(-L) a condus timp de nouă ani Ministerul Transporturilor prin Traian Băsescu, Gheorghe Dobre şi Radu Berceanu”. El consideră că “celebra declaraţie a lui Traian Băsescu din aprilie 1997 nu face decît să confirme lipsa de viziune şi de preocupare pe această temă: “România nu are volumul de trafic necesar pentru a ne putea gîndi la construcţia de autostrăzi”. O replică la declaraţiile lui Berceanu a venit şi din partea premierului Tăriceanu, care a declarat că liderul pedelist ar trebui să ştie de ce firma care a ieşit pe locul doi la licitaţia pentru autostrada Bucureşti-Piteşti a cîştigat licitaţia, la un preţ dublu, şi că “soluţia acestei ecuaţii simple” este “formată din trei litere: DNA”. Licitaţia a fost organizată în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Gheorghe Dobre, iar contractul a fost semnat în timpul mandatului lui Radu Berceanu. În luna martie a acestui an, DNA a anunţat că face verificări privind împrejurările în care a fost semnat contractul.