În ultima vreme s-a tot vorbit despre o posibilă remaniere guvernamentală. În timp ce liderul PSD Mircea Geoană a declarat că este posibilă o astfel de remaniere după alegerile europarlamentare, premierul Emil Boc a negat cu vehemenţă, afirmînd că în PD-L nu s-a pus pe tapet problema remanierii. Cu toate acestea, surse din interiorul PD-L au dat, ieri, ca sigură prezenţa pe lista candidaţilor la prima remaniere guvernamentală a “greilor” partidului Radu Berceanu şi Aderiean Videanu, miniştrii Transporturilor şi Economiei. Sursele citate susţin că premierul a primit un semnal sever din partea preşedintelui Traian Băsescu, potrivit căruia în locul celor doi ar trebui numite personalităţi care să nu poată fi folosite drept ţinte ale atacurilor adversarilor în timpul campaniei electorale.