Fiica premierului italian şi preşedinte al companiei Fininvest, Marina Berlusconi, i-a luat apărarea tatălui său, pe care îl consideră o ”victimă a atacurilor ruşinoase” şi a precizat că firmele sale merită mai mult respect. Într-un interviu acordat cotidianului ”Corriere della Sera”, Marina Berlusconi a criticat atacurile lansate de presă împotriva tatălui său.
Silvio Berlusconi a fost slăbit, în ultimele luni, de scandaluri alimentate de presa internaţională, în special referitoare la presupusa legătură intimă cu o minoră şi cu prostituate. ”Ştiu foarte bine cît de preţioasă este libertatea presei”, a precizat fiica premierului, care conduce de asemenea grupul de presă şi de editare Mondadori. ”Dar orice libertate are o limită bine stabilită care este respectul libertăţii celuilalt. Jurnaliştii sînt liberi, la fel şi Berlusconi. Este liber să aibă o viaţă privată. Au existat adevărate încercări de a-l lovi sub centură, dar, din fericire, are reflexe bune”, a declarat ea. Marina Berlusconi, în vîrstă de 43 de ani, care conduce din 2005 compania Fininvest, a declarat că ”cele 20.000 de persoane care muncesc aici merită mai mult respect. Vorbim despre companii cotate la Bursă, care creează prosperitate, informaţie şi cultură”. Ea a amintit de asemenea despre recenta inaugurare în Franţa a magazinului Grazia de către Mondadori, care ”permite exportarea modei, a stilului de viaţă şi a gustului italian într-o ţară care, în aceste privinţe, a dat mereu lecţii lumii întregi”.
Întrebată despre lupta pentru succesiune în rîndul copiilor lui Silvio Berlusconi, ea a declarat: ”Acest subiect nu este de actualitate deoarece tatăl meu se bucură de o excelentă stare de sănătate. Şi, în orice caz, decizia îi revine personal. Societăţile noastre nu sînt trofee de împărţit”. Silvio Berlusconi are doi copii cu prima sa soţie, Carla Dall\'Oglio, Marina şi Piersilvio şi trei cu Veronica Lario, a doua soţie, care a intentat divorţ. Barbara, unul din copiii rezultaţi din al doilea mariaj, a declarat în august că este foarte mirată de comportamentul tatălui său.