Premierul italian, Silvio Berlusconi, a fost prezent, ieri, la audierea din cadrul procesului Mediatrade, judecat la Tribunalul din Milano. După ce a participat la ceremonia de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea în Piaţa San Pietro din Roma şi după ce a asistat la meciul echipei sale, Milan, Berlusconi s-a retras, duminică seara, la reşedinţa din Arcore, pentru a pregăti depoziţia în cadrul procesului Mediatrade. Premierul este anchetat, împreună cu fiul său, Pier Silvio şi alte opt persoane, pentru neregularităţi în cumpărarea drepturilor de autor pentru televiziune. Potrivit acuzării, aceste drepturi au fost cumpărate la suprapreţ, pentru a facilita circulaţia fondurilor ilegale. În reconstituirea faptelor, procurorii Fabio De Pasquale şi Sergio Spadaro au vorbit despre un sistem creat în anii \'80, care a permis acuzaţilor să câştige 34 de milioane de dolari prin cumpărarea drepturilor de televiziune de la Paramount la suprapreţ, cu ajutorul unor societăţi comerciale fantomă. Banii ar fi fost depozitaţi ulterior în conturi la banca UBS din Elveţia, pe numele managerilor Roberto Pace şi Gabriella Ballabio.
Ieri a fost cea de-a patra apariţie a lui Berlusconi la Tribunalul din Milano, unde are patru procese pe rol. În cel mai recent, cunoscut la nivel internaţional ca Rubygate, premierul este acuzat de prostituţie cu minore şi abuz de putere. Următoarea audiere a acestui proces va avea loc în data de 30 mai.