Premierul italian a fost aspru criticat de soţia sa, Veronica Lario, care a denunţat sprijinul acordat de soţul ei anumitor candidate la alegerile europarlamentare din luna iunie, al căror unic merit este acela că sînt frumoase, potrivit unui e-mail trimis de aceasta agenţiei ANSA. ”Prezenţa femeilor frumoase în politică nu este nici un defect, nici o calitate. Dar cele care intră astăzi în politică dovedesc doar lipsă de pudoare şi de reţinere din partea puterii, care aduce astfel atingere credibilităţii tuturor femeilor, în special a celor care s-au aflat întotdeauna în prima linie cînd a trebuit să îşi apere drepturile”, a declarat Veronica Lario în acest e-mail, preluat, miercuri, de toată presa italiană. ”Vreau să fie clar faptul că eu şi copiii mei sîntem nişte victime şi nu complicii acestei situaţii. Trebuie să o îndurăm şi acest lucru ne produce multă suferinţă”, a adăugat Veronica Lario, care are trei copii cu Silvio Berlusconi.
Soţia premierului italian a mărturisit că se raliază opiniei presei din Italia, care consideră că ”aceste candidaturi ale femeilor frumoase nu reprezintă decît o distracţie suplimentară a împăratului Silvio Berlusconi”. Veronica Lario, care nu este niciodată prezentă alături de soţul ei cu ocazia întrunilor politice, l-a mai criticat o dată pe acesta, în urmă cu doi ani, după ce Berlusconi i-a făcut complimente în public unei femei frumoase. Şi cu această ocazie, Veronica Lario a trimis o scrisoare deschisă presei italiene. Veronica Lario, fostă actriţă de teatru, a denunţat, în plus, prezenţa lui Silvio Berlusconi la Napoli, duminică seară, cu ocazia celei de-a 18-a aniversări a unei tinere, potrivit cotidianului ”La Repubblica”. Cu această ocazie, soţia premierului italian a mărturisit că a fost extrem de surprinsă de această vizită a soţului ei în sudul Italiei, deoarece el nu a venit la niciuna dintre petrecerile de majorat ale celor trei copii ai lor, deşi a fost invitat de fiecare dată.