Premierul italian a luat decizia de a vinde proprietatea luxoasă pe care o deţine în Sardinia, Villa Certosa, către familia suveranului din Abu Dhabi, în schimbul sumei de 450 de milioane de euro, informează ediţia de miercuri a cotidianului “Corriere della Sera”. Potrivit aceluiaşi cotidian, Silvio Berlusconi, agasat de fotografiile care îl prezintă pe această proprietate, în compania unor tinere fete, dintre care unele apar topless, ar fi hotărât să vândă imobilul despre care afirmase în trecut că va deveni viitorul Camp David al Italiei, o aluzie la reşedinţa de vacanţă a preşedinţilor americani.
Prinţul moştenitor Mohammed, fiul şeicului Zayed ben Sultan al-Nahyane, suveranul din Abu Dhabi, căuta o reşedinţă de vacanţă la Mediterana şi, potrivit “Corriere della Sera”, proprietatea lui Berlusconi ar fi întrunit toate calităţile căutate, inclusiv pe cele de securitate. Villa Certosa este un ansamblu arhitectural alcătuit din trei clădiri, construite pe un teren de aproximativ 80 de hectare, pe Coasta de Smarald, cea mai luxoasă zonă a Sardiniei, în partea de nord-est a insulei. Cea mai frumoasă dintre vile are o suprafaţă de 2.600 de metri pătraţi, şapte dormitoare şi alte zece camere - săli de baie, bucătării şi sufragerii. A doua vilă este folosită, de regulă, de copii rezultaţi în urma celui de-al doilea mariaj al premierului italian, iar cea de-a treia este rezervată invitaţilor importanţi, precum Tony Blar şi Vladimir Putin. Pe această proprietate se află un lac şi vulcani artificiali, şapte piscine, o seră cu orhidee, mii de palmieri, cactuşi şi alte specii de plante rare. Potrivit presei italiene, 20 de grădinari lucrează cu normă întreagă pentru a asigura întreţinerea domeniului.