Berlusconi nu are parte de linişte nici la spital

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Berlusconi nu are parte de linişte nici la spital

Externe 17 Decembrie 2009 / 00:00 347 accesări

Un tânăr care pare să aibă probleme psihice a încercat să pătrundă, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în salonul de spital unde se afla internat premierul Italiei, Silvio Berlusconi, fiind oprit de agenţii de securitate. Potrivit autorităţilor milaneze, este vorba de un tânăr de 26 de ani, domiciliat în Torino şi care pare să aibă probleme psihice. Potrivit ”Corriere della Sera”, incidentul a avut loc la ora 2.00 noaptea (3.00 ora României), la etajul 7 al Spitalului San Raffaele, unde se află Berlusconi. ”Voiam să îi transmit salutări premierului aflat în convalescenţă”, le-a spus el anchetatorilor. În maşina suspectului, staţionată în parcarea supraetajată anexată Spitalului San Raffafele, au fost găsite trei crose de hochei şi două cuţite. Suspectul a fost reţinut de agenţii de securitate care îl păzesc pe Berlusconi şi a fost transportat la poliţie pentru a fi interogat. Silvio Berlusconi, în vârstă de 73 de ani, a fost internat după ce a fost lovit în faţă, duminică seara, cu o replică în miniatură a Domului din Milano, aruncată de un alt bărbat cu probleme psihice, în cursul unui miting politic. Premierul italian a suferit o fractură nazală, are doi dinţi sparţi şi o rană la buza superioară.

Între timp, vânzările replicilor în miniatură ale Domului din Milano, asemănătoare celei cu care a fost lovit premierul italian, au crescut considerabil în capitala Lombardiei, după această agresiune care a ocupat prima pagină a cotidianelor din lumea întreagă. Preţul acestui suvenir făcut din alabastru sau din metal variază între şase şi zece euro şi nu ar trebui să crească, potrivit vânzătorilor. În privinţa profilului cumpărătorilor, majoritatea sunt italieni care sunt împotriva lui Berlusconi, de stânga, deoarece acesta este obiectul cu care a fost rănit cel pe care-l urăsc, explică vânzătorii, adăugând că între cumpărători se numără şi o grămadă de jurnalişti. În opinia vânzătorilor, acest lucru este ”o modă stupidă”.

Taguri articol


12