Premierul Italiei nu s-a prezentat la Milano, la reluarea procesului Mills, în care este acuzat de corupere de martori, iar următoarea audiere este programată pe 27 februarie, în aşteptarea unei decizii a Curţii de Casaţie. Avocaţii lui Berlusconi au cerut în deschiderea audierilor ca actele judiciare desfăşurate până acum să fie considerate nule şi reluarea procesului de la zero. După două ore de deliberări, tribunalul a decis să respingă această cerere, apreciind că validitatea actelor judiciare ar putea fi analizată de la caz la caz în timpul audierilor care vor urma. Tribunalul a acceptat, în schimb, cea de a doua cerere a apărării, care vizează suspendarea procesului în aşteptarea unei decizii a Curţii de Casaţie asupra acestei proceduri în cazul avocatului David Mills. În acest proces, Parchetul îl acuză pe Silvio Berlusconi că a cumpărat cu 600.000 de dolari o mărturie falsă din partea avocatului său britanic, David Mills, în două proceduri din anii \'90.
Partea procesului referitoare la şeful Guvernului a fost suspendată în urmă cu 15 luni, în octombrie 2008, după adoptarea unei legi care îi acorda imunitate penală pe perioada mandatului, dar cea care îl viza pe Mills a continuat. Legea privind imunitatea a fost abrogată de Curtea Constituţională la 7 octombrie, dar întrucât Mills a fost condamnat între timp în prima şi a doua instanţă în acelaşi caz, apărarea lui Berlusconi are dreptul, potrivit codului de procedură penală, să ceară ca toate actele judiciare îndeplinite în partea precedentă a procedurii să fie considerate nule şi neavenite. Mills a fost condamnat în februarie 2009, în primă instanţă, la patru ani şi jumătate de închisoare, sentinţa fiind conformată în octombrie, în apel. Avocaţii au depus un ultim recurs la Curtea de Casaţie care va lămuri această decizie la 25 februarie.