Cât de mult s-a schimbat Europa în ultimii 40 de ani! Continentul se distanţează vertiginos de valorile tradiţionale, iar adevărul nu mai este alb sau negru, ci capătă nuanţe amestecate între cele două extreme. Silvio Berlusconi şi Helmuth Kohl sunt doi lideri pe cât de reprezentativi în Europa, pe atât de diferiţi. Răspunsul la întrebarea cum au putut ei să joace un rol atât de important în deciziile care au guvernat Bătrânul Continent ţine de alegătorii care i-au votat, pentru care trebuie să fi fost clare anumite idei şi principii. Cel mai şifonat iese, din schimbările produse în ultimii ani, liderul italian, care riscă să ajungă după gratii măcar pentru unul dintre multiplele procese în care este acuzat.

SFÂRŞITUL CARIEREI POLITICE În caz de confirmare a condamnării sale pentru fraudă fiscală, Silvio Berlusconi preferă să meargă în închisoare decât să facă muncă în folosul comunităţii sau să beneficieze de regimul special al justiţiei italiene pentru persoanele în vârstă, a declarat acesta ieri, într-un interviu. „Nu voi merge în exil. Nu voi accepta să fac muncă în folosul comunităţii, ca un criminal care trebuie reeducat”, a declarat fostul şef al Guvernului italian pentru cotidianul de centru-dreapta „Libero”, referindu-se la examinarea, mâine, de către Curtea de Csaţie, a recursului contra condamnării sale la patru ani de închisoare şi cinci de interdicţie de exercitare a unui mandat public, în dosarul Mediaset. Miliardarul, care va împlini 77 de ani în luna septembrie, afirmă că va refuza să beneficieze şi de posibilitatea pe care o au persoanele în vârstă de a-şi ispăşi pedeapsa în arest la domiciliu. Silvio Berlusconi se declară, de asemenea, foarte afectat de aceste măsuri: „Nu mai dorm de o lună. Mă trezesc noaptea şi mă uit în tavan, gândindu-mă la ce mi-au făcut”.

Magnatul media îi acuză constant pe magistraţii de stânga că orchestrează o adevărată vendetă contra lui. Rămâne totuşi destul de optimist, afirmând că nu îl pot declara vinovat. „Eram preşedintele Consiliului la vremea faptelor, ce aş fi putut şti despre contractele drepturilor de televiziune?”, se întreabă retoric acesta. În schimb, observă AFP, „Il Cavaliere”, intrat în politică în 1994, de trei ori şef al Guvernului şi ales senator în februarie anul acesta, nu vorbeşte în interviu despre riscul unei interdicţii de a exercita orice mandat public, ceea ce ar putea pune capăt carierei sale politice. Dosarul Mediaset se referă la achiziţionarea şi vânzarea de drepturi de a difuza filme şi seriale de televiziune americane din partea societăţii Mediaset, fondată de Silvio Berlusconi, şi în care fostul premier este acuzat de fraudă fiscală. Curtea de Casaţie va examina mâine, 30 iulie, un recurs contra condamnării sale la patru ani de închisoare şi cinci ani de interdicţie de exercitare a unei funcţii publice. Silvio Berlusconi a mai fost judecat şi într-un alt dosar, cunoscut sub numele de „Rubygate”, pentru de abuz de putere şi de întreţinere de relaţii sexuale contra cost cu o prostituată, marocana Karima El-Mahroug, numită „Ruby”, minoră la vremea respectivă. În acest dosar a fost condamnat în luna iunie, de judecătorii Tribunalului din Milano, la şapte ani de închisoare şi la interdicţia permanentă de a exercita funcţii publice. Avocatul său, Niccolo Ghedini, a anunţat un recurs la Curtea de Apel din Milano şi, în caz de confirmare a pedepsei, un recurs la Curtea de Casaţie de la Roma.

ACT NEBUNESC La polul opus, istoria îl judecă şi pe fostul cancelar german Helmut Kohl. Pe vremea când era şeful opoziţiei, s-a propus ostatic în schimbul liderului patronatului german Hanns-Martin Schleyer, răpit şi asasinat în 1977 de Facţiunea Armata Roşie (RAF), a povestit Helmut Schmidt, care era cancelar în perioada respectivă. „Helmut Kohl a propus în perioada respectivă să fie schimbat ca ostatic”, a declarat Schmidt, într-un interviu încrucişat cu unul dintre fiii lui Hanns-Martin Schleyer, apărut în ediţia de weekend a „Süddeutsche Zeitung”. Fostul cancelar german nu consideră gestul celui care îl va înlocui în 1982 onorabil, ci nebunesc. „Era o idee absurdă”, afirmă Helmut Schmidt.

Simbol al capitalismului german, Hanns-Martin Schleyer a fost răpit pe 5 septembrie 1977, la Koln, în vestul ţării. Această răpire, în timpul căreia au fost ucişi trei poliţişti şi şoferul lui Schleyer, era destinată să obţină eliberarea a 11 militanţi ai organizaţiei de extremă stânga, în special a fondatorului său, Andreas Baader. „În realitate, decizia mea de a nu face un schimb fusese luată cu mult înainte”, i-a povestit Helmut Schmidt fiului lui Hanns-Martin Schleyer, al cărui cadavru a fost găsit în portbagajul unei maşini la Mulhouse, în Franţa, în octombrie 1977. Fondată în 1970, RAF a ucis aproximativ 30 de persoane între 1971 şi 1991, după care şi-a suspendat „atacurile împotriva oficialilor de rang înalt din economie şi din aparatul de stat” în aprilie 1992.