Aproape un milion de spectatori se înghesuiau, luni, la Koln, în pofida frigului, pentru a asista la cel mai mare carnaval din Germania, celebru pentru că ironizează personalităţile şi acţiunile marcante de actualitate. Cortegiul lung de aproape şapte kilometri din acest Rosenmontag (Lunea Trandafirilor), punct final al festivităţilor, a pornit în jurul orei locale 10.30 (11.30 ora României) din sudul metropolei şi a urmat un traseu prin centrul oraşului, timp de patru ore, sub o uşoară ninsoare. Circa 150 de tone de dulciuri au fost oferite publicului, care s-a răsfăţat şi cu un spectacol de fanfară, dansuri şi aproape o sută de care împodobite ireverenţios la adresa marilor personalităţi ale momentului.
Un cap gigant al lui Silvio Berlusconi afişând un larg surâs, mergând stânjenit pe o mare de sâni, în semn de aluzie la escapadele extraconjugale ale preşedintelui Consiliului Italian, a fost vedetă, alături de Barack Obama, prezent pe mai multe care. Una dintre ele îl înfăţişează pe preşedintele american ca Unchiul Sam, primind Premiul Nobel pentru Pace, în timp ce Statuia Libertăţii îi arde fesele cu torţa. Nici criza economică nu este cruţată, fie că este vorba despre datoria Greciei, prăbuşirea pieţei de automobile - Opel fiind martir - sau bancherii morţi-vii după modelul “Thriller” al lui Michael Jackson. În Germania, carnavalul începe la 11 noiembrie şi atinge apogeul în februarie, în Săptămâna Nebunilor, care durează până la Miercurea Cenuşii (ziua de miercuri în care începe postul Paştelui la catolici).