Omul de afaceri francez Bernard Tapie a fost arestat preventiv, ieri dimineaţă, de autorităţile din Paris, în legătură cu arbitrajul din 2008 în cadrul litigiului său cu Credit Lyonnais asupra vânzării Adidas. Trei persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar pentru escrocherie în formă organizată, în care arestul preventiv poate dura până la patru zile. Instanţa consideră că arbitrajul a fost realizat în avantajul lui Bernard Tapie, acesta câştigând peste 400 de milioane de euro din bani publici în cadrul litigiului. Aceştia doresc să afle cum şi-a pledat omul de afaceri cauza la Palatul Elysee, sub preşedinţia lui Nicolas Sarkozy, şi la Ministerul Economiei. Directorul Orange, Stephane Richard, fostul şef al Consorţiului de Realizare, Jean-Francois Rocchi, şi unul dintre arbitri, Pierre Estoup, au mai fost puşi sub acuzare în acest dosar.