Primăria Constanţa nu mai poate emite autorizaţii de construire pentru staţiunea Mamaia. Decizia a fost luată de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), care, în urma unur verificări la Primăria Constanţa, a decis că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al staţiunii nu este conform fără avizul Ministerului Turismului. “Din păcate, în staţiunea Mamaia avem o problemă. Controlul inspectorilor ISC susţin că PUZ-ul aprobat de Consiliul Local în urmă cu un an nu mai este în vigoare şi nu mai putem emite autorizaţii de construcţii în Mamaia, inclusiv pentru parcări. Acesta este motivul pentru care suntem nevoiţi să sistăm anumite lucrări, în special cele de amenajare a parcărilor”, a declarat Mazăre. Potrivit primarului, aceasta este nouă modalitate de a bloca proiectele municipalităţii. “Eu cred că sunt beţe în roate puse staţiunii Mamaia, a căror cauză nu o ştiu. Alte comentarii nu are rost să fac pentru că le va simţi fiecare pe pielea lui, pe plaje, în organizarea de evenimente şi în felul în care înţelege Ministerul Turismului să ne ajute. Motivul principal pentru care PUZ-ul din Mamaia nu mai poate fi folosit este că acest PUZ nu are avizul Ministerului Turismului, aviz pe care noi l-am cerut, dar nu ne-a fost dat. Pe parcursul a 10 ani, noi am avut o strategie în ceea ce priveşte Mamaia şi rezultatele s-au văzut, dar Elena Udrea are altă gândire”, a explicat Mazăre. La rândul său, ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat că ministerul nu şi-a dat acordul pentru PUZ-ul staţiunii pentru că “Primăria Constanţa nu are aceeaşi viziune urbanistică cu cea a MDRT”. „Trebuie reglementări în privinţa regimului de înălţime al clădirilor şi a gradului de ocupare a staţiunii. Putem discuta cu autorităţile locale pe marginea acestui PUZ şi în măsura în care vom stabili o strategie pe viitor privind arhitectura staţiunii, ministerul va da avizul”, a declarat Udrea. Ministrul a mai afirmat şi că MDRT nu poate susţine din propriul buget un eveniment precum cel de Formula 1 pe apă!