Echipele de intervenţie din cadrul subunităţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa au aplicat, pe 12 şi 13 octombrie, în Constanţa, Neptun, Eforie, Medgidia şi Hîrşova, 21 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare totală este de 5.100 de lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în baza Legii nr. 61/1991, modificată, privind încălcarea normelor de convieţuire socială, tulburarea liniştii publice, provocarea şi participarea efectivă la scandal, pentru injurii, semne obscene. Astfel, în seara de 12 octombrie, în jurul orei 23.30, Gheorghe Ganea, de 20 de ani, Alexandru Baciu, de 22 ani, Cristian Bejan, de 20 ani, şi Ilie Ivan, toţi din Constanţa, au fost surprinşi de jandarmi, la intersecţia dintre strada Răscoalei şi Cuza Vodă, din Constanţa, în timp ce îi înjurau ca la uşa cortului pe trecătorii din zonă. Strigătele celor patru şi îndemnul „mergeţi la culcare, s-a făcut tîrziu!” se auzeau în tot cartierul, motiv pentru care jandarmii i-au amendat cu 300 de lei pe fiecare pentru că deranjau ordinea publică. În acelaşi timp, însă la Medgidia, alţi jandarmi încercau să potolească trei indivizi aflaţi în stare de ebrietate, care se certau. Iusein Amet, de 32 de ani, Cadîr Ali, de 30 de ani, şi Adi Ali, de 28 de ani, toţi din Medgidia, abia ieşiseră dintr-un bar şi se certau pentru că Adi Ali a refuzat să le mai facă cinste cu un rînd de băutură. Oamenii legii i-au amendat cu cîte 500 de lei pentru provocare şi participare efectivă la scandal. Pe 13 octombrie, jandarmii din Medgidia au desfăşurat acţiuni de depistare şi sancţionare a comerţului neautorizat. Astfel, în jurul orei 12.00, în zona Spitalului Municipal din Medgidia, l-au surprins pe Nicolae Stanciu, de 43 de ani, din Urziceni, care oprea trecătorii din zonă şi le oferea spre vînzare 25 perechi blue jeans, 5 perechi de pantofi şi 6 parfumuri. Luat la întrebări, bărbatul, care nu era la prima abatere de acest gen, nu a putut prezenta documente de provenienţă a mărfii şi nici autorizaţie de comercializare a mărfii. Jandarmii l-au sancţionat cu 2.000 de lei, întrucît Stanciu nu a ţinut cont de primul avertisment primit de la oamenii legii şi a revenit pe străzi cu marfă. O patrulă din zona localităţii constănţene Costineşti au surprins, marţi, trei prostituate aflate la „lucru” pe DN 39. Eugenia Manole, de 36 ani, din localitate, Ghiulfen Asan, de 20 ani din Murfatlar, şi Cristina N., de 16 ani, toate din Constanţa, au declarat că ieşiseră la agăţat bărbaţi pentru a întreţine relaţii sexuale cu ei contra unor sume de bani. Primele două au fost amendate de jandarmi cu 500 de lei, iar adolescenta cu 250 de lei.