Cântăreaţa americană Beyonce ştie să facă o surpriză! Şi-a uimit fanii joi noapte, când a lansat un album-surpriză pe iTunes. Vedeta a evitat obişnuitele strategii de publicitate care deschid drumul noilor albume, alegând să-şi anunţe fanii prin mesaje postate pe site-urile de socializare Facebook şi Instagram. Albumul ce-i poartă numele este cel de-al cincilea produs discografic al său şi primul lansat din anul 2011 şi până în prezent. Albumul cuprinde 14 piese, printre care şi colaborări cu soţul său, rapperul Jay , dar şi cu rapperul Drake şi Frank Ocean. Fiica sa, Blue Ivy, îşi face şi ea apariţia pe piesa ”Blue”. Acest album este unul multimedia audio/video, fiecare piesă având şi câte un videoclip la care se mai adaugă alte trei despre filmările făcute.
”Surpriză!”, a scris cântăreaţa de 32 de ani într-un comunicat de presă publicat pe reţelele de socializare. Beyonce afirmă că s-a plictisit să lanseze muzică pe canalele tradiţionale. ”Pot să le vorbesc direct fanilor mei”, se mai arată în mesajul său spontan. Al cincilea album al solistei este disponibil exclusiv pe iTunes până pe 21 decembrie, când va ajunge şi în magazine. Anterior, numai David Bowie a făcut o astfel de lansare-surpriză a unei piese. Cântăreţul britanic a lansat pe neaşteptate o piesă care a însemnat revenirea sa în muzică.