Cîntăreţii americani formează cel mai bogat cuplu de la Hollywood, după ce au cîştigat, anul trecut, 129 de milioane de euro, potrivit unui clasament publicat de “Forbes”. Pe locul doi s-a clasat cuplul de actori Will Smith şi Jada Pinkett Smith, care au obţinut în 2007, cîştiguri de 68 de milioane de euro. David şi Victoria Beckham au fost desemnaţi al treilea cel mai puternic cuplu de la Hollywood, după ce au cîştigat 46 de milioane de euro anul trecut, din contracte de sponsorizări şi campanii publicitare pentru companii precum Motorola, Adidas şi Pepsi. Pe poziţia a patra s-au situat cântăreţii de muzică country Tim McGraw şi Faith Hill, cu 28 de milioane de euro, în timp ce pe poziţia a cincea s-au plasat cei care formează unul dintre cele mai celebre cupluri ale momentului, actorii Brad Pitt şi Angelina Jolie, cu 27 de milioane de euro.
Topul zece al celor mai puternice cupluri din showbiz este completat, în ordine, de regizorul Judd Apatow şi actriţa Leslie Mann cu 24 de milioane de euro, cîntăreţii Gavin Rossdale şi Gwen Stefani cu 22 de milioane de euro, cîntăreţul de muzică country Keith Urban şi actriţa Nicole Kidman cu 20 de milioane de euro, baschetbalistul Tony Parker şi actriţa Eva Longoria Parker cu 18 milioane de euro şi actorii Harrison Ford şi Calista Flockhart cu 17 milioane de euro.