Două femei celebre, Michelle Obama şi Beyonce, s-au hotărât să-şi asocieze numele pentru a face ca tinerii americani să ţină regim. De când soţul ei a ajuns la Casa Albă, Michelle Obama combate cu fermitate un flagel care afectează, de câteva decenii, un copil american din trei, obezitatea, scrie ediţia electronică a publicaţiei ”Voici”. Pentru a face ca mesajul său să ajungă în cât mai multe familii, prima doamnă a Statelor Unite ştie ce are de făcut: să fie transmis într-un mod cât mai plăcut, chiar ludic, de personalităţi îndrăgite de tineri. Experienţa de mamă a două adolescente îi este, fără îndoială, de folos. Prin urmare, Michelle Obama i-a cerut cântăreţei Beyonce Knowles să o ajute, filmând un clip publicitar care va fi difuzat în SUA din 3 mai. Pe ”Let\'s Move” (Să ne mişcăm), remix al piesei ”Get Me Bodied”, ea le recomandă tinerilor americani să-şi schimbe proastele obiceiuri alimentare. Mesajul este clar: cine vrea să nu ia în greutate şi să fie sănătos, trebuie să mănânce echilibrat şi să facă mişcare. Sfatul cade bine când îl dă energica Beyonce, comentează cei de la ”Voici”.