Sportivii români au obţinut din nou locuri modeste în probele desfăşurate ieri în cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci. Schiorii de fond Paul Constantin Pepene şi Florin Daniel Pripici au ratat calificarea în sferturile de finală ale probei de sprint individual, câştigată de norvegianul Ola Vigen Hattestadt. Pepene a încheiat pe locul 65, iar Pripici pe 68. În sferturile de finală ale probei s-au calificat sportivii clasaţi pe primele 30 de locuri.
Nici reprezentanta României în proba similară feminină nu a reuşit să ajungă în sferturile de finală. Timea Sara a încheiat calificările pe locul 49, în proba câştigată de Maiken Caspersen Falla (Norvegia).
La biatlon, 10 km urmărire feminin, Eva Tofalvi s-a clasat pe locul 26 în proba câştigată de bielorusa Daria Domraceva. Ea înregistrase al 22-lea timp la sprint, dar apoi a retrogradat patru locuri, după ce a ratat trei focuri la poziţiile culcat, unul la prima trecere prin poligon şi două la cea de-a doua.
Ultima româncă aflată ieri în concurs a fost Raluca Strămăturaru, clasată penultima în proba de sanie, câştigată de Natalie Geisenberger (Germania). Raluca Strămăturaru (28 de ani) a ocupat locul 30, cu o întârziere de 9 secunde şi 236 miimi faţă de noua campioană olimpică, după ce în urmă cu patru ani s-a clasat pe locul 21, la trei secunde şi 548 de miimi de învingătoare. Ultima clasată a fost ucraineanca Olena Şkumova, care a ratat a patra coborâre, deşi după primele trei manşe se afla pe locul 17!