Administraţia locală Mangalia se implică şi în organizarea unor proiecte culturale. Un astfel de eveniment a fost organizat, ieri, la Biblioteca „Arthur Rimbaud” din Mangalia, cînd a fost celebrată Ziua Franţei şi cea mai mare staţiune din sudul litoralului. Printre participanţi, la acţiune au luat parte primarul Claudiu Tusac, directorul Asociaţiei „ATLAS” şi co-fondatorul bibliotecii Jean-Pierre Marcoux şi preşedintele Club de Vacances Modernes Rodolph Marini, dar şi iubitori de limba franceză şi reprezentanţi ai cluburilor şi asociaţilor cu care instituţia are încheiate parteneriate de colaborare. Un grup de copii a prezentat un program artistic dedicat Zilei Franţei, sub îndrumarea coordonatorul Centrului Metodic Francez din cadrul Şcolii Generale nr. 3 din Mangalia, prof. Mari Tudoraşcu. Biblioteca Franceză există în Mangalia din anul 1992 şi a reuşit să strîngă pînă în prezent un fond de carte impresionant. Majoritatea cărţilor provine din donaţii ale unor cetăţeni francezi din oraşul natal al lui Jean-Pierre Marcoux, Charlesville Mezieres, şi al poetului Arthur Rimbaud, al cărui nume îl poartă biblioteca din Mangalia. Primarul Mangaliei şi-a manifestat dorinţa de a sprijini în continuare toate acţiunile bibliotecii franceze, fiind şi un susţinător al acţiunilor culturale pentru copii şi adulţi din municipiu.