Primarul muncipiului Mangalia, Claudiu Tusac, a declarat că Biblioteca municipală va fi inclusă într-un amplu program de modernizare, care va fi finanţat prin Programul Naţional „Biblionet”. Programul este parte a Programului Mondial Global Libraries şi este implementat în România de IREX, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, autorităţile locale şi bibliotecile publice din ţară. Programul va facilita accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne, prin cursuri de formare şi donaţii de echipamente şi softuri. În cadrul acestui program, bibliotecarele Maria Turcu şi Andreea Patentaşu din Mangalia au participat la cursul „Tehnologia informaţiei şi administrarea calculatoarelor cu internet pentru public în biblioteci”, curs susţinut de formatorii Bibliotecii Judeţene \"I.N. Roman\" Constanţa, în colaborare cu IREX România. „Este vorba de ridicarea acestei instituţii la standarde normale pentru un stat european. Biblioteca trebuie să fie un loc deschis publicului pentru diverse evenimente legate de carte, de literatură sau chiar de domeniul artelor, un loc în care oamenii să primească informaţii legate de diverse domenii de activitate care îi interesează. Biblioteca nu mai trebuie percepută doar ca sediul în care sunt păstrate cărţi pentru cititori, ci ca instituţie de informare a publicului, ca parte integrantă a vieţii culturale a oraşului”, a spus Tusac.