Biblioteca Judeţeană, la aniversară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Biblioteca Judeţeană, la aniversară

Cultură 18 Iulie 2006 / 00:00 1212 accesări

Biblioteca Judeţeană “Ioan N. Roman“, principala instituţie de susţinere a creativităţii şi cunoaşterii din Dobrogea, aniversează, anul acesta, 75 de ani de la înfiinţarea prin decret al Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor, condus, la acea vreme, de Nicolae Iorga. Cu acest prilej, conducerea bibliotecii a lansat o invitaţie către abonaţii săi, către toţi iubitorii cărţii din comunitatea căreia i se adresează de trei sferturi de veac, de a accepta provocarea să trimită, pe adresa instituţiei, texte semnificative cu cele mai frumoase amintiri legate de primele întîlniri cu sala de lectură. Cele mai interesante relatări ale cititorilor despre prima zi la bibliotecă, cea în care au primit primul permis de acces sau ziua în care i-au descoperit cărţile, bibliotecarii, sălile de lectură ori de împrumut vor contribui la realizarea şi diseminarea unui volum (în format electronic, într-o primă fază), care va marca momentul aniversar. Textele vor putea fi trimise pe adresa Bibliotecii Judeţene Constanţa, personal, prin poştă sau prin e-mail pînă la data limită de 10 septembrie.

Din cadrul aceluiaşi program lansat de Biblioteca “Ioan N. Roman“, dedicat celebrării celor 75 de ani de existenţă a instituţiei, face parte şi organizarea unui concurs de afişe, posterul cîştigător urmînd să fie folosit în campania de promovare a bibliotecii, a serviciilor şi a imaginii acesteia în comunitatea locală. Concursul este, de asemenea, deschis tuturor cetăţenilor, indiferent de vîrstă, ocupaţie sau rezidenţă. Participanţii vor trebui să realizeze un afiş cu tema “Biblioteca Judeţeană Constanţa - 75 de ani de viaţă“, de preferinţă în format A2, realizat de mînă sau/şi pe computer. Afişul va putea să conţină, la alegerea candidatului, un slogan, de menţionat fiind faptul că se admite participarea cu mai multe lucrări de concepţii diferite. Data limită de trimitere a posterelor este tot 10 septembrie, urmînd să fie acordate trei premii în cărţi. În plus, cele mai valoroase materiale vor fi grupate într-o expoziţie care va fi vernisată în holul mare al Bibliotecii Judeţene, iar afişul cîştigător al Premiului I va fi multiplicat şi distribuit în cadrul campaniei de aniversare şi promovare a instituţiei de cultură constănţene.



12