Biblioteca Naţională a României şi-a redeschis, ieri, porţile pentru publicul larg, cu prilejul Zilei Bibliotecarului. „Este o zi importantă şi nu întâmplător am stabilit să fie această zi deschiderea Bibliotecii Naţionale. Este Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Astăzi sărbătorim şi Ziua Bibliotecarului din România. Ne aflăm în noua casă a culturii scrise. Proiectul a fost început în urmă cu 20 de ani, însă a fost abandonat. Lucrările au început în 2009 şi s-au încheiat anul trecut, printr-un împrumut contractat de la Banca Consiliului Europei. Eu am convingerea fermă că statul, în secolul XXI, nu are dreptul să se retragă din finanţarea culturii. Orice analiză am face, putem ajunge la o singură concluzie: fără susţinerea statului, cultura şi instituţiile culturale nu au cum să funcţioneze. Eu sunt convins că biblioteca trebuie să fie o instituţie vie, o instituţie interactivă, un spaţiu în care se creează o comunitate\", a declarat ministrul Culturii, Kelemen Hunor, prezent la eveniment.
Directorul general al Bibliotecii Naţionale, Elena Târziman, a precizat că, deocamdată, colecţiile speciale nu au fost mutate în bibliotecă. „Restul, colecţiile contemporane şi depozitele legale sunt în acest moment în bibliotecă. Colecţiile speciale nu se află aici, asta însemnând vreo 300.000 de documente. Mutarea colecţiilor speciale necesită, pe de o parte, condiţii speciale de prezervare, ambalare, transport. Pe de altă parte, nu pot fi puse în spaţii intermediare. Ele trebuie aduse direct la destinaţia lor finală. Trei sferturi din colecţii sunt deja aici, dar pentru că suntem bibliotecă naţională şi patrimonială, noi nu punem la dispoziţia publicului decât colecţiile publice, ceea ce corespunde funcţiei noastre publice de bibliotecă\", a spus Târziman.
Permise la Biblioteca Naţională a României se dau gratuit, pe loc şi cu buletinul.
Noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României a fost inaugurat la 15 decembrie, în urma unei investiţii de circa 104 milioane de euro fără TVA. Biblioteca dispune de 14 săli de lectură, şase săli de conferinţă şi spaţii multifuncţionale, printre care săli de audiţie şi de expoziţii, librării şi cafenele.
Suprafaţa totală a noului sediu este 120.000 de metri pătraţi, din care 78.000 sunt utili. Lucrările au început în aprilie 2009 şi s-au terminat la 30 noiembrie 2011.