„Biblioteca ridicată de Popișteanu este și a fost în concurență cu Biblioteca Județeană”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Biblioteca ridicată de Popișteanu este și a fost în concurență cu Biblioteca Județeană”

Cultură 30 Ianuarie 2016 / 23:44 2888 accesări

„Mă întreb unde este oare biruința morții? Pentru că Ioan Popișteanu (30 ianuarie 1942 - 18 aprilie 2012) este acum cu noi. Astăzi împlinește 74 de ani!”. Aceste cuvinte au fost rostite, sâmbătă, în aula Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu” de către prof. univ. dr. Nicolae Rotund, în prezența unui public ales, format din profesori universitari, medici, scriitori, oameni de teatru și iubitori de cultură. Prezența lor în același spațiu a fost prilejuită de evocarea unuia dintre cei mai importanți oameni de cultură ai Constanței, Ioan Popișteanu, director al Bibliotecii Universitare vreme de peste patru decenii. Ar fi trebuit să împlinească 74 de ani chiar de praznicul Sfinților Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur. Însă, în loc să-l aniverseze, așa cum au făcut în urmă cu patru ani, când sărbătoarea 70 de ani, în același spațiu, oamenii de cultură s-au întâlnit să-i cinstească amintirea, la inițiativa Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu”, a Facultății de Litere din cadrul Universității „Ovidius” și a familiei.

„Ioan Popișteanu a făcut mult pentru acest spațiu cultural. Îi mulțumim, îi suntem recunoscători”, a spus decanul Facultății de Litere, conf. univ. dr. Cristina Tamaș, care l-a avut alături pe prorectorul Universității „Ovidius”, prof. univ. dr. ing. Mihai Gîrțu.

O ÎNTÂLNIRE... DULCE-AMARĂ „Este un moment dulce-amar. Am amintiri foarte plăcute legate de Ioan Popișteanu. L-am perceput ca fiind un constructor. Veneam la birou și îl vedeam în spatele unui maldăr de cărți și în spatele unui nor de fum de la țigară. Vorbea cu atâta dragoste și pasiune despre universitate și despre cum își dorea ca ea să se dezvolte...”, a spus prorectorul dr. Mihai Gîrțu, transmițând, totodată, gândurile rectorului prof. univ. dr. Sorin Rugină, care nu a putut fi prezent la eveniment din motive obiective.

Directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” , dr. Corina Apostoleanu, a evocat curajul și meritul lui Ioan Popișteanu de a fi editor de carte, după 1989, pentru operele lui Radu Gyr, Pericle Martinescu și Pavel Chihaia, amintind totodată de buna lui colaborare cu fostul director al Bibliotecii Județene, Dumitru Constantin-Zamfir, precum și de faptul că a făcut parte din colectivul de redacție al revistei „Biblion”. „E important să reținem că Ioan Popișteanu a luptat cu toate mijloacele pentru ridicarea culturală a Dobrogei, ca director de bibliotecă și ca om de cultură”, a conchis Corina Apostoleanu.

La rândul său, scriitorul și publicistul Ovidiu Dunăreanu, amintind de cărțile cu profil științific și enciclopedic achiziționate de omul de cultură pentru instituția pe care o conducea, a precizat că „biblioteca ridicată de Ioan Popișteanu a fost și este în concurență cu Biblioteca Județeană Constanța”. El a dăruit cel mai recent volum al său, romanul „Lumina îndepărtată a fluviului”, precum și albumul „Argonauții metaforei”, de Vasile Catană, în care apar imagini cu scriitorii tomitani, instituției de cultură, cu dedicația „Bibliotecii Central-Universitare „Ioan Popișteanu” a Universității Ovidius”. „Popișteanu a fost un constructor. El a avut un singur destin: cartea și biblioteca”, a mai spus Dunăreanu.

„CONSTRUCTORUL”... Apoi, moderatoarea întâlnirii „in memoriam”, conf. univ. dr. Cristina Tamaș, a dat cuvântul Constanței Călinescu, distinsa profesoară subliniind că numele lui Ioan Popișteanu se identifică cu cel al constructorului, Biblioteca Universitară fiind „teritoriul său de suflet”, căruia a reușit să-i ofere vizibilitate pe plan național și chiar pe plan internațional.

Prof. univ. dr. Nicolae Rotund a amintit, printre altele, de „ordinea dezordinii permanente” din biroul regretatului om de cultură, iar directorul Școlii Doctorale de Științe Umaniste, prof. univ. dr. Adina Ciugureanu, i-a mulțumit lui Ioan Popișteanu pentru încrederea pe care i-a acordat-o, publicându-i cartea de doctorat în limba engleză, precum și celelalte volume care au urmat. „A fost primul care a avut încredere în scrisul meu, primul care mi-a editat cartea de doctorat”, a spus prof. univ. dr. Adina Ciugureanu.

„POPIȘTEANU A FOST BOLNAV DE O BOALĂ CARE SE NUMEȘTE BIBLIOTECĂ” „Mai devreme sau mai târziu, ceea ce are bun o instituție iese la iveală (...) Eu l-aș vedea pe Ioan Popișteanu, în fața Bibliotecii, într-o mantie, sculptat cu carte o mână”, a spus prof. univ. dr. Vasile Sârbu. „Popișteanu a fost bolnav de o boală care se numește Bibliotecă”, a mai spus reputatul chirurg tomitan.

Directorul editurii Infcon, Paul Prodan, a amintit despre Ioan Popișteanu, fondator al revistei „Ex Ponto”, și despre cât de implicat era în promovarea editurilor „Ovidius University Press” și „Ex Ponto”, la târguri naționale. În cuvinte luminoase l-a evocat și prof. univ. dr. Angelo Mitchievici. Cuvinte emoționante au rostit, la finalul întâlnirii „in memoriam”, directorul interimar al Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu”, Marcela Ianovici, precum și Ana Popișteanu, soția regretatului bibliolog, editor și publicist dobrogean.

„Ioan Popișteanu a fost un model de viață dedicată cărții și bibliotecii, un profesionist desăvârșit. Și-a iubit mult familia de acasă, dar și familia de la bibliotecă”, a spus și Mirela Iordan, în numele colegelor sale de la Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu”.

Citește și:

„In memoriam Ioan Popișteanu“

Profesorul Ioan Popișteanu ar fi împlinit 73 de ani

„In memoriam Ioan Popişteanu”

Ianuarie - fără Vasile Cojocaru şi Ioan Popişteanu

Pierderile anului 2012: Ioan Popişteanu, Maria Nestor şi Emil Sassu



12