Bicicletele închiriate, la mare căutare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Amatori de activităţi în aer liber

Bicicletele închiriate, la mare căutare

Eveniment 05 Mai 2014 / 00:00 669 accesări

Vremea frumoasă din minivacanţa de 1 Mai i-a scos din case pe constănţeni, dar şi pe turiştii care au ajuns pe litoral. Dacă unii au preferat să petreacă aceste câteva zile la grătar, amatorii de mişcare în aer liber au ales să iasă la plimbare cu bicicletele. Cei care nu deţin un astfel de mijloc de transport au apelat la centrul de închiriere I’Velo din parcul Tăbăcăriei, lângă Gravity Park, centru care funcţionează în parteneriat cu Primăria Constanţa. Constănţenii şi turiştii care au dorit să vadă oraşul altfel au stat la coadă chiar şi o oră pentru a reuşi să închirieze o bicicletă, pentru că toate mijloacele de deplasare erau deja pe traseu. Coordonatorul proiectului pentru Constanţa, Dragoş Năstase, spune că, dintre cele 100 de biciclete noi pe care centrul de închirieri le pune la dispoziţia clienţilor, doar una a fost stricată şi nu a putut fi folosită. “În perioada 1-3 mai, am avut peste 1.000 de contracte, dintre care 821 de biciclete au fost închiriate contra cost, iar aproape 200 au fost utilizate în mod gratuit de copii sub 16 ani sau de pensionari”, spune Dragoş Năstase, care a adăugat că, din fericire, în acest an nu au avut loc atâtea defecţiuni sau furturi, care să micşoreze dimensiunea parcului de biciclete pe care centrul I’Velo le oferă spre închiriere.



12