Un constănţean de 17 ani a ajuns, ieri după-amiază, pe patul spitalului, după ce a fost victima unui accident rutier petrecut la intrarea în localitatea Valu lui Traian. Potrivit anchetatorilor, Ion Alexandrescu, din Mehedinţi, se îndrepta dinspre Basarabi către Constanţa la volanul unui autoturism Logan, aparţinînd Ministerului Internelor şi Reformei Administraţiei (MIRA), cînd a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu roţile din dreapta în canalul de scurgere de pe marginea şoselei. Pentru a se redresa, şoferul a tras brusc stînga de volan şi a revenit pe şosea moment în care l-a lovit cu aripa stîngă pe Dumitru Mihai-Dior, care se deplasa pe marginea drumului, pe o bicicletă. În urma impactului dolescentul a fost proiectat pe asfalt suferind răni uşoare. Dumitru Mihai-Dior a fost transportat de o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a primit îngrijirile medicale, dar nu a rămas internat. La locul accidentului au apărut, în scurt timp, trei maşini de poliţie rutieră, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, cms şef Constantin Dancu şi şeful Autorităţii Judeţene Drumuri Naţionale şi Europene, scms Tudorel Dogaru. În faţa jurnaliştilor, şoferul Loganului, Ion Alexandrescu a negat că maşina pe care o conducea ar fi fost achiziţionată în leasing de către MIRA: „Acest lucru nu este adevărat. Autoturismul este al meu. Nu am nicio legătură cu MIRA, eu sînt liber profesionist”. Şoferul a susţinut că accidentul s-ar fi produs din vina biciclistului care i-a tăiat calea: „Biciclistul se afla în faţa mea. Cînd m-am apropiat de el, a virat spre stînga, probabil ca să ajungă pe partea cealaltă a drumului şi m-a luat prin surprindere. Eu am încercat să-l evit, dar nu am mai putut face nimic şi l-am lovit. Nu aveam viteză. Cred că rulam cu 50 km/h, pentru că traficul era destul de aglomerat”. În timp ce era transportat la spital cu o ambulanţă tînărul rănit şi-a sunat tatăl şi i-a povestit ce i s-a întîmplat. „Mi-a dat telefon şi mi-a spus că a fost lovit de o maşină. Soţia mea, bolnavă de inima, era să leşine cînd a auzit. Fiul meu se dusese la o mătuşă din Basarabi şi venea spre casă cînd s-a întîmplat treaba asta”, a declarat Petru Mihai-Dior, tatăl adolescentului. În urma efectuării testului Drager, poliţiştii au stabilit că şoferul Loganului nu consumase băuturi alcoolice. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa continună cercetările.