Probele de practice din cadrul examenului pentru dobândirea permisului auto vor fi înregistrate audio / video. Deocamdată această măsură va fi pusă în aplicare în București, urmând a fi implementată în toate județele.
Sistemul tehnic de monitorizare se instalează, într-un punct fix, în autovehiculul pe care este afişată vizibil menţiunea «EXAMEN» şi se orientează paralel cu partea carosabilă, astfel încât să surprindă traficul pe direcţia de deplasare a autovehiculului. Stocarea datelor se realizează astfel încât să permită identificarea exactă a înregistrărilor după examinator, ziua şi ora examinării.
Înregistrările audio şi video realizate nu reprezintă informaţii de interes public. Înregistrările vor fi puse la dispoziția organelor de cercetare sau a instanțelor, atunci când situația o impune.