BIG BUILD 2018: 8 case în 5 zile, la Cumpăna!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Habitat for Humanity România

BIG BUILD 2018: 8 case în 5 zile, la Cumpăna!

Administrație 09 Octombrie 2018 / 14:42 800 accesări

Habitat for Humanity România a finalizat construirea a 8 case în 5 zile la Cumpăna, județul Constanța, în cadrul evenimentului de construire accelerată și voluntariat BIG BUILD 2018. Peste 350 de voluntari veniți din toate colțurile țării și din SUA, Germania și Olanda au ajutat la ridicarea locuințelor și au lucrat cot la cot cu cele 8 familii care se vor muta în noile lor case începând cu primăvara anului viitor.

Mai mult de 240 de voluntari au lucrat în fiecare zi timp de 8 ore la construcția celor 8 locuințe, însumând de-a lungul celor 5 zile un total de peste 350 de voluntari. În prezent, cele 8 familii ajutate de voluntari locuiesc în condiții grele – fie în case supraaglomerate sau care au nevoie urgentă de reparații, unele dintre ele cu toaleta în curte. Voluntarii care s-au implicat sunt sportivi olimpici, vedete TV, angajați ai companiilor care au sponsorizat BIG BUILD sau persoane care și-au luat 5 zile de concediu pentru a da o mână de ajutor familiilor pe care le-au cunoscut pe șantier. Ei au pornit lucrul, în prima zi, de la fundațiile caselor și au ajuns, în ultima zi, să finalizeze exteriorul celor 8 locuințe. Echipele de voluntari au fost ghidate și ajutate de 30 de specialiști în construcții, care au supravegheat lucrările de construire și le-au explicat voluntarilor cum se ridică pereții, cum se aplică vata minerală și gips cartonul sau cum se montează acoperișul. „Sunt milioane de oameni în România care locuiesc în condiții greu de imaginat – în case mici, construite din materiale improprii, unele fără acces la utilități sau cu toaleta în curte. Pentru câțiva dintre ei, sute de oameni s-au reunit la BIG BUILD și au construit baza unui viitor mai bun: o casă decentă, sigură și accesibilă, unde să își poată crește liniștiți copiii. Le mulțumim tuturor celor implicați în proiectul BIG BUILD - familii partenere, voluntari și sponsori, cu toții ne-au oferit o lecție de solidaritate și umanitate”, spune Roberto Pătrășcoiu, director national Habitat for Humanity România.

Casele sunt construite în sistem duplex, au o suprafață utilă la interior de 63 metri pătrați, două dormitoare, camera de zi și baie și bucătărie, precum și un spațiu exterior. Ele sunt amplasate lângă Campusul Școlar dn Cumpăna, aproape de alte 16 locuințe pe care Habitat for Humanity le construiește în comunitate. „Susținerea proiectelor sociale este o parte importantă a strategiei noastre de CSR. BIG BUILD este un proiect la care ținem mult, ne implicăm cu bucurie an de an în ajutorarea familiilor cu venituri mici, care au nevoie de o locuință decentă. Ne place să credem că în fiecare perete pe care îl ridicăm rămân entuziasmul, speranța și optimismul voluntarilor Kaufland. Construim nu o casă, ci acasă”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România.

Prin evenimentul BIG BUILD, Habitat for Humanity România marchează în fiecare an Ziua Mondială a Locuirii, pentru a atrage atenția asupra dreptului fiecăruia la o locuință decentă. România se confruntă cu cele mai severe statistici din Uniunea Europeană în domeniul locuirii: 52% din populația țării locuieşte în condiții de supraaglomerare, iar 21,5% din locuințe se află într-un stadiu avansat de degradare, necesitând reparații urgente. Peste 12% dintre români nu-și pot menține casele calde în sezonul rece. În plus, aproximativ 5 milioane de români trăiesc în săracie.

Parteneri BIG BUILD 2018

Au răspuns apelului Habitat for Humanity România și au donat cu generozitate bani, materiale de construcții sau servicii: Kaufland România (partener strategic), Dedeman, (partener principal), Tondach, Bosch, Ursa, Siniat, Ariston, Piatra Online, VEKA România, TeraPlast, Atelierele Ilbah, Aqua Carpatica, Fundația pentru SMURD, Epics PhotoBooth.

Taguri articol
RomâniaBigBuildHabitatForHumanityLocuințeConstanţaJudețulCumpăna


12