În așteptarea noului sezon al 'Game of Thrones' și după succesul 'Westworld', postul HBO lansează la sfârșitul acestei săptămâni serialul 'Big Little Lies', pariul său asupra universului feminin cu protagoniste laureate cu Oscar, precum Nicole Kidman și Reese Witherspoon, relatează miercuri EFE. 'Big Little Lies', un miniserial în șapte capitole în regia lui Jean-Marc Vallée ('Dallas Buyers Club', 'Wild'), are un scenariu scris de David E. Kelley ('Picket Fences', 'LA Law', 'Ally McBeal') și o distribuție din care mai fac parte Shailene Woodley, Laura Dern și Zoe Kravitz. Este o dramă despre cinci mame care trăiesc în stațiunea balneară Monterrey (California), ai căror copii cu vârste între 6 și 7 ani merg la aceeași școală și ale căror vieți sunt tulburate de o crimă nerezolvată.
Povestea începe cu o lume perfectă cu mame devotate, soții de succes, copii adorabili și case impecabile, dar treptat se va descoperi o rețea de minciuni care se țese pentru a menține această aparentă lume idilică în cadrul unei comunități în care domnește bârfa, invidia și trădările. "Când am citit prima dată scenariul, m-am gândit că este electrizant", a spus Witherspoon la o conferință de presă. "Povestirea este puternică și misterioasă cu o crimă la început", a explicat actrița laureată cu un Oscar pentru 'Walk the Line'.
Atât Witherspoon, care interpretează o femeie plină de energie și de bune intenții, cât și Kidman, care joacă rolul unei mame de gemeni după care suspină toți bărbații, sunt producătoare executive ale mini-serialului. Bazată pe cartea de succes cu același titlu scrisă Liane Moriarty, noua miză a HBO explorează chestiuni sensibile, precum abuzul școlar, violența conjugală, maternitatea, divorțul sau diferențele între clase.
Cele două actrițe au fost convinse de la început că HBO este postul ideal pentru a realiza acest serial, la fel ca și regizorul, Jean-Marc Vallée, cu care Witherspoon a colaborat anterior la filmul 'Wild'.