Opt bijuterii care i-au aparţinut actriţei Elizabeth Taylor vor fi expuse de casa Bulgari, într-un magazin din Beverly Hills, Los Angeles, la un an după ce colecţia de accesorii a acesteia a fost vândută la licitaţie pentru o sumă exorbitantă, peste 190 de milioane de dolari. Expoziţia cuprinde bijuterii pe care Liz Taylor le-a purtat în filme celebre, printre care şi acelea cu care a apărut în rolul Cleopatra din lungmetrajul cu acelaşi titlu, când s-a înfiripat iubirea dintre ea şi actorul Richard Burton. Astfel, cei care vor vizita expoziţia vor putea admira broşa cu smarald şi diamante care, la licitaţia casei Christie\'s de anul trecut, a fost vândută cu 6.578.500 de dolari, stabilind un record absolut în acest sens, preţul pe carat fiind de 280.000 de dolari. De asemenea, în expoziţie a fost inclus colierul cu smaralde şi diamante care, la aceeaşi licitaţie, a fost vândut cu 6,1 milioane de dolari, dar şi o salbă din aur cu diamante de care sunt agăţate şase monede romane vechi, a cărei valoare la licitaţie a fost de 5,9 milioane de dolari. Respectivele bijuterii, despre care se spune că au fost aduse de Bulgari de la reşedinţa lui Liz Taylor, în decembrie 2011, pentru a fi incluse în licitaţia casei Christie\'s, vor fi expuse timp de o săptămână, înaintea galei premiilor Oscar din 24 februarie.
”Credem că nu a existat o celebritate mai potrivită să se îndrăgostească de Bulgari”, spun reprezentanţii brandului. Richard Burton, actorul cu care Elizabeth Taylor s-a căsătorit de două ori şi de care a divorţat în cele din urmă, spunea la un moment dat că ”singurul cuvânt în limba italiană pe care îl cunoaşte Elizabeth este Bulgari”. Casa Bulgari a fost fondată în 1884, la Roma, de grecul Sotirios Voulgaris, cunoscut în Italia cu numele Sotirio Bulgari. Brandul a fost cumpărat, în 2011, pentru 4,3 miliarde de euro şi alte beneficii de compania de produse de lux LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton SA. Elizabeth Taylor a murit în martie 2011, la vârsta de 79 de ani, din cauza unei insuficienţe cardiace. Elizabeth Taylor şi-a câştigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul ”Vis de glorie” (1944) şi a fost recompensată cu două premii Oscar, pentru ”Butterfield 8” (1960) şi ”Cui îi e frică de Virginia Woolf?” (1966), în acesta din urmă avându-l partener pe Richard Burton.