Bijuterii de milioane de euro, confiscate de poliţişti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bijuterii de milioane de euro, confiscate de poliţişti

Eveniment 21 August 2010 / 00:00 2140 accesări

FĂRĂ DOCUMENTE VAMALE. În urma unor percheziţii efectuate în Constanţa şi Bucureşti, lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din Poliţia Capitalei, coordonaţi de Parchetul Tribunalului Bucureşti, au descoperit bijuterii din aur cu diamante şi ceasuri elveţiene în valoare totală de peste 5,5 milioane de euro. „Şase percheziţii au fost efectuate în Bucureşti, iar două în Constanţa. Au fost confiscate ceasuri elveţiene, unele dintre ele valorau chiar şi peste 200.000 de euro, şi bijuterii din aur cu diamante, produse în Italia. Cei care conduc această afacere de milioane de euro sunt suspectaţi de spălare de bani, evaziune fiscală, înşelăciune şi complicitate la evaziune fiscală“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, cms şef Christian Ciocan. Surse din cadrul anchetei spun că, până în prezent, reprezentanţii firmelor nu au putut prezenta documente care să ateste modul în care bujuteriile şi ceasurile au ajuns în ţară. Ceasurile şi bijuteriile au fost duse, vineri, de o echipă a SPIR, la o bancă din Bucureşti, unde vor rămâne până la finalizarea anchetei.

VÂNDUTE „LA NEGRU“. Conform anchetatorilor, o parte din aceste accesorii de lux erau comercializate „la negru“, iar altele erau făcute cadou unor persoane influente. Se pare că bijuteriile şi ceasurile din România erau trimise apoi, doar în acte, în diferite ţări din Uniunea Europeană, pentru a se evita plata TVA-ului. Aceste transferuri erau înregistrate contabil de o firmă offshore din Cipru. Circuitul nu se oprea însă aici. O altă firmă, de această dată din Italia, cerea offshor-ului din Cipru o consultanţă pentru achiziţionarea de ceasuri şi bijuterii. Serviciul era taxat cu peste un milion de euro, bani despre care anchetatorii spun că ar fi fost spălaţi. Oamenii legii spun că au fost audiate mai multe persoane în acest caz, însă, până în prezent, nu a fost reţinut niciun suspect. O parte dintre bijuteriile şi ceasurile reţinute de anchetatori la Constanţa, din magazinul firmei Belgravo de la parterul Hotelului Rex, din staţiunea Mamaia, au fost prezentate în cadrul Fashion Summer Week. „Nu ştiu exact condiţiile stipulate în contract. Ideea festivalului a fost de a promova litoralul românesc, iar cum Belgravo este un colaborator al Rex-ului, a fost şi el inclus în spectacol. Fetele mele sunt cele care au vorbit cu cei de la Blegravo. Ştiu sigur că au prezentat accesoriile dar, cu siguranţă, ele au fost returnate“, a declarat Nelu Mirea, organizator Fashion Summer Week.



12