Melomanii constănţeni care au înfruntat gerul de afară pentru a petrece două ore în compania muzicii clasice au petrecut, vineri seară, clipe nepreţuite alături de orchestra simfonică a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, la pupitrul căreia s-a aflat maestrul Radu Ciorei. Seara specială şi unică, deoarece fiecare concert simfonic oferit publicului este irepetabil, s-a deschis cu una dintre uverturile beethoviene, „Prometeu”, şi a continuat cu o lucrare genială, mai puţin cântată, din repertoriul lui Mozart, Concertul nr. 25 pentru pian şi orchestră în Do major, KV 503. Solistul serii a fost apreciatul pianist constănţean Andrei Deleanu, care a impresionat publicul şi de această dată prin virtuozitatea sa.
Cea de-a doua parte a concertului simfonic a fost dedicată suitei „Carmen” pentru orchestră de coarde şi percuţie. „Suita Carmen este o lucrare specială deoarece compozitorul rus Scedrin a adunat toate temele celebre din opera lui Bizet şi le-a pus într-o nouă orchestraţie - pentru orchestră de coarde şi percuţie - cu o imaginaţie extraordinară şi cu un colorit sonor absolut nou. Este, după părerea mea, o capodoperă”, a apreciat dirijorul Radu Ciorei. Pornind de la ideea lui Dan Simion, şeful partidei de percuţie a orchestrei simfonice a Teatrului „Oleg Danovski”, ultima parte a concertului simfonic, suita Bizet-Scedrin, a fost o combinaţie reuşită, muzica fiind însoţită de un mesaj vizual aparte. Picturile şi afişele celebre care s-au derulat pe fundal fac parte din colecţia lui Emil Tănase, instrumentist la partida de percuţie şi un mare pasionat de artă.
Potrivit dirijorului Radu Ciorei, fiecare concert simfonic este unic pentru că, de obicei, o lucrare este cântată, o singură dată, într-o stagiune. Următoarea întâlnire cu maestrul Radu Ciorei va avea loc în sala Teatrului „Oleg Danovski” pe 28 ianuarie, la „Elixirul dragostei”, de Donizetti, când acesta se va afla la pupitrul orchestrei, dar şi pe 14 februarie, chiar de Sfântul Valentin, când este programată opereta „Liliacul”, de Strauss. De asemenea, pe 5 februarie, melomanii sunt aşteptaţi la un nou concert simfonic sub bagheta lui Radu Ciorei.