Nouă francezi şi doi greci au murit în urma prăbușirii unui avion de vânătoare grecesc de tip F-16, luni, în momentul decolării, în timpul unui antrenament la o bază militară din sud-estul Spaniei. Conform unui bilanţ furnizat ieri de Ministerul spaniol al Apărării, opt francezi şi doi greci au murit luni, în timp ce alte 21 de persoane - 10 francezi şi 11 italieni - au fost rănite. Ulterior, unul dintre cei zece francezi răniţi a decedat ieri. Dintre ceilalţi nouă francezi răniţi, cinci se află în continuare în stare gravă, dar stabilă. Ceilalţi patru francezi răniţi au părăsit spitalul. Un rănit italian rămâne de asemenea în stare gravă, dar stabilă, la spitalul din Madrid. Alţi cinci urmau să părăsească spitalul Hellin din Albacete ieri, în timp ce ceilalţi cinci italieni părăsiseră deja spitalul.
Acesta este cel mai grav bilanţ pentru armata franceză într-o singură zi, după o ambuscadă din 2008, în strâmtoarea Uzbin din estul Afganistanului, care s-a soldat cu zece morţi. Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, era aşteptat în cursul zilei de ieri la baza din Los Llanos, la 250 de kilometri sud-est de Madrid, unde s-a produs accidentul. Şeful Statului Major al Forţelor aeriene franceze, generalul Denis Mercier, a precizat ieri că doi piloţi, un navigator şi cinci mecanici au murit în acest accident. Luni seara, premierul spaniol, Mariano Rajoy, a precizat că niciun cetăţean spaniol nu a fost ucis sau rănit în accidentul aviatic.
Accidentul s-a produs în cursul antrenamentului în acest centru de formare a piloţilor de elită de zece naţionalităţi, unde se desfăşoară Training Leadership Programme (TLP) al NATO, unul dintre programele de antrenament cele mai reputate şi mai exigente din lume. Aproximativ 750 de piloţi şi membri ai personalului de sprijin logistic erau prezenţi pentru o sesiune care a început la 19 ianuarie. În cadrul acestei sesiuni, ei efectuau manevre comune pentru a fi în măsură să acţioneze coordonat în teatrele de operaţiuni, depăşind dificultăţile tehnice, de cultură şi limbă. La ora 15.16, avionul F-16 al forţelor aeriene elene a decolat şi a înregistrat foarte rapid o pierdere de putere, virând uşor la dreapta, înainte de a lovi alte avioane de vânătoare. Impactul a declanşat un incendiu puternic şi a degajat o coloană de fum negru vizibilă de la mare distanţă. Două aparate italiene de tip AMX, două avioane franceze Alfa Jet şi un Mirage 2000 francez au fost afectate. Un judecător din Valencia efectuează o anchetă, alături de Garda Civilă, privind circumstanţele accidentului.