Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, au participat ieri, la şedinţa de autoevaluare a Statului Major al Forţelor Navale (SMFN). Cu acest prilej au fost prezentate conducerii ministerului realizările şi problemele de pe parcursul anului trecut. În cadrul şedinţei, ministrul Apărării a apreciat efortul SMFN şi a unităţilor subordonate, în special a flotilei de la Constanţa, care au făcut posibilă îndeplinirea tuturor obiectivelor Ministerului Apărării Naţionale. „Ştiu cu ce eforturi aţi îndeplinit misiunea \"Atalanta\" din regiunea Golfului Aden care a reprezentat un mare succes pentru marinarii noştri şi a contribuit la îndeplinirea obiectivelor strategice ale UE”, a declarat ministrul la şedinţă. În acelaşi context, a mai adăugat şi că bugetul este acum mai mare decât în anii trecuţi, că doreşte ca la autoevaluarea următoare să existe creşteri la toţi indicatorii de performanţă. Şeful Statului Major General a adăugat că militarii din SMFN vor participa şi anul acesta la misiuni NATO, că sunt adevăraţi profesionişti şi că, prin rotaţie, participând la astfel de misiuni îşi vor creşte nivelul de pregătire şi performanţă. (R.M.)