Cel puţin 24.495 de persoane au fost ucise în violenţele din timpul revoltei din Siria, de la începutul lui martie 2011, a declarat, miercuri, Rami Abdel Rahmane, directorul organizaţiei nonguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). În total, în ultimele 17 luni, în Siria au fost ucişi 17.281 de civili, inclusiv dintre cei care au s-au alăturat rebeliunii, a precizat directorul ONG-ului cu sediul în Marea Britanie. De asemenea, au fost ucişi 6.163 de militari, dar şi 1.051 de dezertori care s-au alăturat insurecţiei, a adăugat directorul ONG-ului, care se bazează pe o reţea de martori şi militanţi de pe teritoriul întregii ţări. Aceste date nu pot fi verificate independent, deoarece autorităţile impun restricţii extrem de dure presei străine. Criza siriană a devenit tot mai violentă, purtându-se confruntări armate la Damasc şi Alep, cele mai importante două oraşe din ţară.
Armata siriană a preluat de la rebeli controlul asupra unor cartiere creştine din centrul istoric al Alepului. Insurgenţii, care au preluat controlul asupra unei părţi a cartierelor cu populaţie majoritar creştină din Alep, au fost respinşi din Telal, Jdeide şi Sleimaniya, foarte frecventate de turişti, înainte de începerea conflictului, unde erau atraşi de restaurante şi magazine de artizanat. Potrivit lui Fabrice Balanche, un cercetător, oraşul Alep are 2,7 milioane de locuitori, dintre care 10% sunt creştini. Jumătate dintre aceştia sunt armeni iar restul sunt sirieni şi greci catolici. Există, de asemenea, maroniţi. O mare parte din clerul creştin şi-a exprimat susţinerea faţă de preşedintele Bashar al-Assad. Civilii şi în special copiii sunt principalele victime ale atacurilor forţelor guvernamentale siriene în oraşul Alep, potrivit unui raport publicat ieri de Amnesty International. Raportul arată că securitatea populaţiei civile este pusă grav în pericol de tirurile de artilerie şi de raidurile aeriene asupra zonelor rezidenţiale.
Diviziunea din interiorul Consiliului de Securitate al ONU împiedică formarea unor tabere de refugiaţi în Siria, situaţie sesizată de ministrul turc de Externe, a declarat, miercuri, responsabilul ONU pe probleme umanitare, Valerie Amos. Ministrul turc de Externe, Agmet Davutoglu, a declarat luni că Turcia nu poate primi mai mult de 100.000 de refugiaţi sirieni pe teritoriul său şi a sugerat ca ONU să creeze tabere de refugiaţi în apropiere de frontierele Siriei, pentru a face faţă afluxului de populaţie. Autorităţile siriene au declarat că se opun creerii taberelor în Siria, a declarat Amos. Discuţiile privind conflictul sirian în cadrul Consiliului sunt virtual într-un punct mort, după ce Rusia şi China s-au opus de trei ori unor rezoluţii prin care Damascul era ameninţat cu sancţiuni. Franţa, care prezidează Consiliul în luna august, va organiza, la sfârşitul lunii, o reuniune ministerială la care se va discuta în special situaţia umanitară din Siria şi din ţările vecine ei. Davutoglu a declarat că Turcia va participa la această reuniune. Numărul mare de refugiaţi din Turcia a crescut în ultimele zile, din cauza ofensivei armatei siriene şi a luptelor din Alep, ajungând la 70.000 de refugiaţi. Citând cifre emise de Guvernul turc, Amos a declarat că 1,2 milioane de sirieni se refugiază în Siria, în clădiri publice, precum şcolile.