Bilanțul deceselor în tragedia de la clubul Colectiv a ajuns la 43

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bilanțul deceselor în tragedia de la clubul Colectiv a ajuns la 43

08 Noiembrie 2015 / 09:18 567 accesări

Bilanțul persoanelor decedate în tragedia de la clubul Colectiv a ajuns la 43, după ce duminică au murit doi răniţi internaţi la Spitalul ”Floreasca” din Capitală. Altenouă persoane au decedat sâmbătă, şapte în spitale din Capitală şi două în Olanda, unde au fost transferate.

Surse medicale au declarat că la Spitalul Floreasca au murit Alexandra Rădulescu, care avea 26 de ani, şi un cetăţean turc.

Potrivit profesorului Ioan Lascăr, începând din a cincea zi este cea mai grea perioadă pentru răniţii în stare critică.

"La toţi cei patru decedaţi din Spitalul Floreasca le-a cedat plămânul. Este perioada complicaţiilor majore respiratorii. Este exact cum apare în literatura de specialitate, este o evoluţie exact ca la carte. Potrivit literaturii de specialitate, mortalitatea la aceşti pacienţi este între 30 şi 80 la sută, adică cel puţin trei şi maxim opt din zece pacienţi arşi în stare critică decedează. Acum este riscul vital, din cauza complicaţiilor majore. Oriunde pe această planetă evoluţia este aceeaşi. Nu se poate face nimic mai mult", a precizat Ioan Lascăr, șeful Clinicii de chirurgie plastică din Spitalul Floreasca.

Taguri articol


12