Bilanţul victimelor din Siria creşte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bilanţul victimelor din Siria creşte

Externe 03 Februarie 2014 / 00:00 513 accesări

Regimul Bashar al-Assad consolidează arsenalul chimic şi biologic, modernizându-l cu ajutorul tehnologiilor din Coreea de Nord şi Iran, afirmă experţi israelieni şi ruşi citaţi de publicaţia britanică „The Sunday Times”. Potrivit surselor citate, regimul sirian depozitează armament chimic şi biologic în vestul ţării, în zona preponderent alawită, comunitate din care face parte familia preşedintelui sirian. „Bashar al-Assad îşi pregăteşte o garanţie în cazul în care Siria va fi divizată”, a explicat un oficial rus.

Regimul al-Assad a predat până acum doar circa 4% din arsenalul său chimic, astfel că a fost ratat termenul pentru evacuarea armamentului. Din cauza acestei întârzieri este posibilă şi ratarea obiectivului de neutralizare a 1.300 tone de arme chimice până pe 30 iunie. În replică, secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a îndemnat Rusia să facă presiuni asupra regimului al-Assad să respecte obligaţiile internaţionale privind distrugerea armamentului chimic, avertizând că, în caz contrar, vor exista consecinţe. De la Damasc au parvenit, totuşi, informaţii că SUA au propus negocieri directe pentru soluţionarea conflictului. Departamentul de Stat american a negat însă aceste informaţii. Şeful diplomaţiei siriene, Walid Mouallem, a declarat sâmbătă că delegaţia sa la conferinţa de pace Geneva II a respins o cerere americană privind negocieri directe.

Între timp, tributul de sânge plătit de populaţie creşte. Circa 90 de civili, dintre care 13 copii, au fost ucişi, sâmbătă, de butoaie explozive lansate de elicopterele armatei asupra zonelor rebele din oraşul Alep, în nordul Siriei, potrivit ONG-ului Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH). Aceste butoaie umplute cu TNT sunt lansate din avioane sau elicoptere. Trupele regimului controlează cartierele din vestul oraşului Alep şi încearcă să recapete cartierele din est, controlate de rebeli. UE, SUA şi Liga Arabă au condamnat utilizarea acestor arme, iar organizaţia Human Rights Watch le-a calificat „ilegale”.

Violenţele s-au extins şi către frontiera cu Libanul. Cinci oameni au murit într-un atentat cu maşină-capcană, sâmbătă seară, în apropierea unei staţii de alimentare cu carburanţi din oraşul Hermel, în Valea Bekaa. Atentatul a fost revendicat de gruparea teroristă Frontul al-Nusra din Liban. Zeci de persoane au fost ucise, în ultimele luni, într-o serie de atentate în Liban, tensiunile intercomunitare amplificându-se pe fondul conflictului din Siria, care a provocat peste 136.000 de morţi de la declanşarea sa, în martie 2011. Luna ianuarie 2014 a fost cea mai sângeroasă, potrivit OSDH.



12