Cel mai ieftin bilet la partida Steaua - Dinamo, ce se va disputa la 31 octombrie, pe Arena Naţională, va costa 10 lei, la inelul trei al peluzelor, în timp ce un tichet la lojă va costa 500 de lei, informează site-ul oficial al grupării "roş-albastre". Biletele se vor putea achiziţiona începând de marţi de pe site-ul biletesteaua.ro. Preţurile biletelor sunt următoarele: Peluze: Inelul 3 - 10 lei, Inelul 2 - 15 lei, Inelul 1 - 15 lei. Tribuna a II-a: Inelul 3 - 20 de lei, Inelul 2 - 30 de lei, Inelul 1 periferic - 40 de lei, Inelul 1 median - 60 de lei, Inelul 1 central - 100 de lei. Tribuna I: Inelul 3 - 20 de lei, Inelul 2 - 30 de lei. VIP 3 - 50 de lei, VIP 2 - 100 de lei, VIP 1 - 150 de lei. Lojă: 500 de lei. Partida Steaua - Dinamo, contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I, se va disputa, la 31 octombrie, cu începere de la ora 20.30, pe Arena Naţională.