Bilete la meciul FC Viitorul - FCSB

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campioana și vicecampioana se întâlnesc sâmbătă seară, la Ovidiu

Bilete la meciul FC Viitorul - FCSB

Sport 07 Septembrie 2017 / 14:52 1735 accesări

FOTBAL CLUB VIITORUL SA aduce la cunoştinţă mai multe informaţii importante susţinătorilor şi spectatorilor care doresc să îşi achiziţioneze un document de acces în stadionul „CENTRAL” din Complexul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” situat în localitatea Ovidiu, Jud. Constanţa, pentru a viziona meciuI FC VIITORUL - FCSB, din cadrul etapei a 9-a a Campionatului National LIGA I BETANO 2017/2018, programat în ziua de SÂMBĂTĂ (9 septembrie 2017), ora 20.30.

1. Biletele de intrare se vor putea achiziţiona la preţurile de 80 lei = Tribuna I, 50 lei = Tribuna a II-a, 25 lei = Peluza I şi Peluza a II-a.

Reamintim faptul că numărul maxim de bilete care vor fi achiziţionate de către o persoană, conform Legii 04/2012, va fi 4 bilete / persoană.

Biletele de acces se pot procura prin reţeaua EVENTIM (nu se vor mai comercializa bilete de acces pentru meci la casele de bilete amenajate, aşa cum a fost pe parcursul sezonului competiţional precedent): online pe www.eventim.ro şi în magazinele partenere: ORANGE, DIVERTA, GERMANOS, OMV, CARREFOUR, CĂRTUREŞTI şi HUMANITAS.

Încă de MIERCURI (6 septembrie 2017), ora 10.00, atât online, cât și în magazinele enumerate mai sus, se pot achiziţiona bilete de acces în stadionul „CENTRAL” pentru vizionarea meciului FC VIITORUL - FCSB. Online, pe site-ul Eventim.ro și fcviitorul.ro, spectatorii vor putea achiziționa și bilete electronice, prin tehnologia print@home. Acestea se tipăresc de către cumpărători și vor fi validate prin scanare la intrare în tribunele stadionului.

2. Recomandăm posesorilor de abonamente tip card, bilete de intrare şi invitaţii, ca accesul în tribunele stadionului in ziua disputării meciului să fie făcut în intervalul orar 19.00-20.00 pentru a se evita aglomeraţia publicului spectator la căile de acces ale tribunelor.

De asemenea, posesorii de abonament tip card (meciuri oficiale Liga I Betano), vor avea acces în tribunele stadionului “CENTRAL” prin porţile de intrare special dotate cu turnichete.

Posesorii de abonamente pot folosi cardul de acces în sectorul de tribună pentru care a fost achiziţionat în scop personal, acesta fiind interzis a fi distribuit sau împrumutat altei persoane pentru acces. Folosirea cardului de acces de către altă persoană în afara titularului atrage anularea acestuia de către clubul organizator.

De asemenea, posesorii abonamentelor îşi vor respecta locul şi rândul din sectorul de tribună inserate pe acestea la achiziţionare.

Rugăm respectuos spectatorii care vor fi prezenţi în sectoarele de tribune ale stadionului “CENTRAL” pentru vizionarea meciului să respecte locul, rândul şi sectorul din tribună inserat pe biletul de acces achiziţionat. Spectatorii care îşi părăsesc locurile în pauza meciului trebuie să păstreze documentele de acces pentru control şi să revină în incinta stadionului pe aceeaşi poartă de acces şi pe aceleaşi locuri inserate pe documentele respective.

Este interzis ocuparea de către spectatori a altui loc pe scaun în tribunele stadionului “CENTRAL” decât cel inserat pe documentul de acces achiziţionat.

Aducem la cunoştinţă spectatorilor că fumatul şi consumul de seminţe sunt interzise în incinta sectoarelor de tribună. Fumatul este permis doar în locurile special amenajate din jurul stadionului.

3. La meciul FC VIITORUL - FCSB clubul nostru va asigura suporterilor, care nu au mijloc de transport personal, autocar tip cursă specială (tur - retur), cu itinerariul Palatul Copiilor (Constanţa) - Stadion Central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarul va pleca sâmbătă (9 septembrie 2017), la orele 19.00 de la Palatul Copiilor Constanţa.

Returul transportului suporterilor va fi asigurat imediat după încheierea partidei.

Citește și:

Kevin Boli a plecat la CFR Cluj, de unde a venit Răzvan Horj

Taguri articol


12