Biletele pentru concertul de la Viena al trupei AC/DC, epuizate în cîteva minute

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Biletele pentru concertul de la Viena al trupei AC/DC, epuizate în cîteva minute

Monden 18 Decembrie 2008 / 00:00 425 accesări

Potrivit informaţiilor transmise de biroul de presă al formaţiei, biletele pentru concertul de la Viena al legendarei trupe australiene ACD/DC, prevăzut pentru data de 24 mai 2009, s-au epuizat în doar cîteva minute de la punerea lor în vînzare. Concertul trupei AC/DC, care a lansat în luna octombrie albumul “Black Ice”, primul material discografic din ultimii opt ani, va avea loc pe stadionul Ernst Happel, unde a avut loc în iunie şi finala Campionatului European de Fotbal 2008. Stadionul poate găzdui 50.000 de spectatori. Organizatorii concertului din Austria, ce face parte din turneul mondial al celebrei trupe rock australiene, examinează, în prezent, posibilitatea susţinerii unui concert suplimentar în capitala austriacă.

AC/DC a fost fondată la Sydney, Australia, în anul 1973, de fraţii Angus şi Malcolm Young şi se înscrie în linia pionierilor hard rock-ului, alături de formaţii precum Led Zeppelin, Black Sabbath, Kiss, Van Halen şi Deep Purple. Trupa a trecut prin mai multe formule înainte de a lansa albumul de debut, “High Voltage”, în 1975. Componenţa a rămas stabilă pînă cînd basistul Cliff Williams l-a înlocuit pe Mark Evans, în 1977. Trupa s-a situat pe locul al patrulea în topul 100 VH1 al celor mai mari artişti de hard rock.

Taguri articol


12