Inspectat în patru rânduri de către reprezentanții Federației Române de Fotbal în vederea organizării Supercupei României la Constanța, la 8 iulie, între formațiile Fotbal Club Steaua București și ASA Tg. Mureș, stadionul „Farul” nu a primit girul Comisiei de Omologare din cauza problemelor legate de întrunirea normelor de securitate. Veniți joi pe litoral, membrii comisiei au constatat că nu s-au montat scaunele în peluza de deasupra vestiarelor și nici nu au fost înlocuite cele rupte din celelalte zone ale arenei. În plus, una dintre camerele sistemului de supraveghere video din stadion nu funcționa. „În momentul întrunirii Comisiei de Omologare, nu erau puse în practică normele prevăzute în Legea 4/2007. Nu erau scaunele montate în mai multe zone, nu mergea o cameră din sistemul de supraveghere, nu există indicatoare către sectoarele din tribune și toaletele sunt impracticabile în toate zonele arenei. Am înțeles că există un contract pentru toaletele ecologice, dar eu nu l-am văzut. Până luni, la ora 12.00, avem certitudinea că se vor rezolva problemele, dar nu poți să cumperi bilet sâmbătă, iar luni să mergi pe stadion și să nu ai scaun. Este adevărat că Jandarmeria are atribuții în ceea ce privește ordinea în jurul stadionului, iar firma de pază - în arenă, dar lipsa scaunelor poate crea stări conflictuale și nu putem lăsa firma de pază să se confrunte cu astfel de situații”, a explicat colonelul Mircea Seceleanu, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanţa.
În aceste condiții, omologarea a fost amânată până luni, iar organizatorilor li s-a impus ca în cele trei zile rămase să rezolve toate problemele. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, partida nu se va putea disputa la Constanța. În ciuda acestui fapt, pe site-ul FRF a fost publicat un comunicat ce anunță clar că Supercupa României va avea loc pe stadionul „Farul”: „Reprezentanții Federației Române de Fotbal au inspectat stadionul „Farul“ din Constanța, arena desemnată să găzduiască Supercupa României 2015. În urma acestei inspecții, s-a decis că luni, 6 iulie 2015, se va întruni Comisia pentru Omologarea stadionului. În acest interval de timp vor fi înlocuite o cameră de supraveghere și un număr de scaune deteriorate”. Oficialii clubului de pe litoral s-au apucat deja de treabă și vineri continua montarea scaunelor în peluză. În plus, președintele FC Farul, Auraș Brașoveanu, a dat asigurări că situația se va remedia până luni.
COADĂ LA BILETE
Între timp, continuă vânzarea biletelor, atât online, cât și la casa de bilete amenajată lângă spălătoria auto de la stadionul „Farul”, din strada Primăverii. Vineri, în fața arenei se formase deja o coadă de câteva zeci de persoane, care își achiziționau bilete pentru meciul de miercuri. Conform anunțurilor afișate la casa de bilete, fiecare suporter, indiferent de vârstă, trebuie să aibă bilet pentru a intra pe stadion. În plus, fiecare suporter poate achiziționa maximum patru tichete, iar în zona „Family” există o ofertă specială: cinci la sută reducere pentru două bilete, zece la sută reducere pentru trei bilete și 15 la sută reducere pentru patru bilete.