Consilierii locali constănţeni au aprobat vineri creşterea biletelor Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) cu 15% şi creşterea cu 4% a abonamentelor, de la 1 august, motivul principal fiind creşterea cu aproape 50 de procente a preţului la motorină. Directorul RATC, Dumitru Coiciu, a declarat că nimeni nu a prevăzut o creştere atît de mare a preţului la motorină. „Majorarea cu 46,2% a preţului motorinei ne-a dat peste cap planurile în ceea ce priveşte creşterile la bilete şi abonamente. Am decis că nu mai putem face faţă cu actualele preţuri la bilete sau abonamente. De asemenea, ultima mărire de preţ la RATC a fost făcută în luna mai 2007, în timp ce alte regii din ţară au majorat preţurile din luna octombrie sau noiembrie anul trecut. Am reuşit să rezistăm pînă acum, dar nu mai putem face faţă costurilor. De fapt, creşterea este de 15% la bilete şi de 4% la abonamente, ceea ce înseamnă o creştere medie de 9,2%“, a declarat Dumitru Coiciu.