Fostul preşedinte american şi-a rezervat rolul de ”salvator al planetei”, la deschiderea celei de-a cincea ediţii a Iniţativei Mondiale Clinton (CGI), care se desfăşoară la New York în paralel cu Adunarea Generală a ONU. Pe muzică de film, Bill Clinton a urcat scările unei scene amenajate la Sheraton Hotel, unde are loc tradiţionala întîlnire a politicienilor, sponsorilor şi vedetelor din întreaga lume. Pe un ton relaxat, Bill Clinton a mărturisit, glumind, că s-a temut că, după criza din 2008, nimeni nu va mai veni la reuniunea organizaţiei care îi poartă numele. Cu toate acestea, toată lumea a fost prezentă. Mai mult, chiar preşedintele Barack Obama a rostit un discurs la deschiderea reuniunii, afirmînd că ”Bill Clinton a contribuit la îndreptarea societăţii şi a salvat viaţa a milioane de oameni”. În sala Sheraton Hotel s-au aflat, de asemenea, aproximativ 50 de foşti sau actuali şefi de stat, alături de directori ai unor companii precum Coca-Cola, Nissan, Exxon Mobil sau Goldman Sachs, în timp ce vedete de la Hoolywood, printre care Matt Damon sau Demi Moore, au dat reuniunii un farmec care nu se regăseşte la Adunarea Generală a ONU.
Iniţativa Mondială Clinton se declară mult mai eficientă şi mai rapidă ca ONU şi insistă pe transformarea intenţiilor în fapte. Printre altele, organizaţia lui Clinton s-a angajat să reducă emisiile de dioxid de carbon cu pînă la 60 de milioane de tone, să trateze 34 de milioane de bolnavi de maladii tropicale, să asigure o mai bună educaţie pentru 10 milioane de copii şi să asigure apă pentru trei milioane de persoane din Asia. Reuniunea anuală a CGI, care se desfăşoară timp de patru zile, vizează extinderea legăturilor, a parteneriatelor şi strîngerea de fonduri, dar îi oferă, de asemenea, o platformă extraordinară lui Bill Clinton, la opt ani de la încheierea mandatului său la Casa Albă. Deşi soţia sa, Hillary, este secretar de Stat în administraţia Obama, cel de-al 42-lea preşedinte al SUA continuă să fie cel celebru în familie, poziţie întărită de succesul misiunii sale din august, cînd a reuşit să le aducă acasă pe cele două jurnaliste americane reţinute în Coreea de Nord. De altfel, şi preşedintele Barack Obama a subliniat că, ”deşi ar fi putut să se bucure de o viaţă liniştită, să fie mai mult prezent pe terenul de golf, Bill Clinton a ales un alt drum. Această iniţiativă globală arată ceea ce poate face fiecare dintre noi”. În timpul campaniei electorale de anul trecut, Bill Clinton nu era însă la fel de plăcut cînd soţia sa lupta împotriva lui Obama, care a obţinut învestitura democrată pentru prezidenţialele din noiembrie. Cu toate acestea, la reuniunea de marţi, Obama nu a ezitat să-şi elogieze fostul rival, menţionînd ”talentul de persoană fermecătoare, care l-a convins să se înscrie în cursă”. ”Cred că fiecare dintre voi ştiţi ce se întîmplă atunci cînd Bill Clinton îţi cere să te implici. Te priveşte în ochi, te înţelege şi te face să te simţi ca şi cum ai fi singura persoană din încăpere. Ce aş fi putut să fac? Nu am putut rezista, aşa cum nu poate nimeni, farmecului său”, a adăugat preşedintele Obama. La rîndul său, Bill Clinton a mărturisit că are un singur regret: că nu petrece mai mult timp alături de ”persoana preferată din administraţia Obama”, aluzie la soţia sa, Hillary. Bill Clinton va avea însă ocazia să îşi vadă soţia, vineri seara, la CGI, unde secretarul de Stat american va pronunţa discursul de închidere a reuniunii organizaţiei conduse de fostul preşedinte al SUA.
Mai mulţi diplomaţi turci au încălcat procedurile de securitate în jurul preşedintelui SUA, atrăgînd reacţia rapidă a personalului de pază, relatează ”Washington Times”. Incidentul a avut loc în momentul în care Barack Obama se pregătea să părăsească Hotelul Sheraton din Manhattan, după un discurs rostit în cadrul Iniţiativei Globale, a fostului preşedinte Bill Clinton. Bill Clinton l-a escortat pe Barack Obama la limuzină, cu cîteva momente înainte de incident. Limuzina a fost acoperită imediat cu un cort de culoare albă, o procedură standard a serviciilor de securitate pentru protejarea preşedintelui. Imediat după ce Barack Obama a ajuns la maşină, numeroşi agenţi de poliţie şi ai Secret Service au înconjurat cortul. Un reporter ”Washington Times” a observat un mic incident la trei metri distanţă. ”O delegaţie străină nu cunoştea procedurile şi a încercat să intre în cortul pentru protecţia lui Obama, fără a înţelege indicaţiile personalului de securitate. Agenţii de pază au fost nevoiţi să îi oprească”, a explicat reporterul Ed Donovan.