Fostul preşedinte american Bill Clinton a declarat miercuri că se imaginează candidat la alegerile prezidenţiale din Franţa sau Irlanda, recunoscând totuşi, zâmbind, că franceza sa proastă nu i-ar permite să câştige în Hexagon. ”Singurele două ţări în care m-aş putea prezenta pentru a fi ales la preşedinţie sunt Irlanda, dacă m-aş instala şi aş cumpăra o casă, deoarece aici aş putea candida graţie ascendenţei mele irlandeze şi Franţa, pentru că m-am născut în Arkansas, care face parte din teritoriile cedate când a fost vândută Louisiana de către Franţa SUA, în 1803”, a explicat el. ”Orice persoană născută într-un loc din lume care a făcut parte din imperiul francez, dacă se instalează în Franţa şi trăieşte acolo şase luni şi vorbeşte franceză, poate candida la preşedinţia ţării”, a continuat Clinton, în vârstă de 66 de ani, care a fost preşedintele SUA din 1993 până în 2001.
Un sondaj teoretic privind şansele sale de a câştiga cursa pentru palatul Elysée îl credita, în urmă cu câţiva ani, cu rezultate bune, a subliniat el, în cadrul acestui interviu realizat cu ocazia reuniunii fundaţiei sale, Clinton Global Initiative, la New York.