Bill Clinton în loc de Hillary în campania electorală?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bill Clinton în loc de Hillary în campania electorală?!

Externe 13 Septembrie 2016 / 18:42 758 accesări

Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat la preşedinţia SUA, a declarat că îşi va putea relua campania electorală în câteva zile, după criza de pneumonie suferită, despre care nu credea iniţial că este ceva atât de grav, informează Reuters. Deocamdată, potrivit echipei sale de campanie, fostul președinte Bill Clinton, soțul candidatei democrate, o va înlocui pe aceasta în cadrul campaniei electorale, pe perioada în care fosta Primă Doamnă se va recupera după pneumonie. ”Îmi doresc doar să-mi revin şi să mă întorc în cursa electorală cât mai repede”, a declarat Hillary Clinton, în cadrul unui interviu pentru postul CNN, adăugând că a ignorat, iniţial, recomandările medicului de a se odihni.

Hillary Clinton, dar și rivalul său republican, Donald Trump, au declarat că intenţionează să facă publice informaţii despre starea lor de sănătate, în zilele următoare, în timp ce se pregătesc pentru alegerile prezidenţiale ce vor avea loc în luna noiembrie.



12