Şi cele mai înstărite persoane ale planetei au căzut victime crizei economice, iar numărul miliardarilor din întreaga lume a scăzut cu aproape o treime în ultimele 12 luni. Potrivit unei liste întocmite de publicaţia americană ”Forbes”, numărul afaceriştilor cu cel puţin un miliard de dolari în conturi a scăzut de la 1.125 la doar 793, în timp ce averea cumulată a acestora a ajuns la 2,4 trilioane de dolari de la 4,4 în 2008. Averea medie pe miliardar intrat în clasament este de trei miliarde de dolari, anul acesta, în scădere de la 3,9 miliarde de dolari, anul trecut. În topurile pe ţări, SUA are zece miliardari pe primele 20 de poziţii ale clasamentului, de la patru anul trecut.
Warren Buffett, cel mai bogat om în anul 2008, cu o avere de 62 de miliarde de dolari, a pierdut 25 de miliarde ca rezultat al declinului valorii investiţiilor sale. Cel care a preluat coroana este Bill Gates, care, în pofida revenirii pe primul loc al topului, a observat neputincios cum averea Microsoft s-a redus cu aproape o treime în ultimele 12 luni. Pe locul al treilea s-a clasat Carlos Slim Helu, afaceristul mexican în domeniul telecomunicaţiilor, care a căzut un loc faţă de anul 2008, în condiţiile în care averea sa a scăzut de la 60 la doar 35 de miliarde de dolari. Omul de afaceri indian Anil Ambani a fost cel mai mare perdant al anului, cu un declin acut al averii, de la 42 de miliarde la 10, ca rezultat al scăderii valorii conglomeratului său, Reliance.
Au mai înregistrat pierderi Larry Ellison, fondatorul Oracle, care a ajuns la 22,5 miliarde de dolari, cu pierderi de 2,5 miliarde, Ingvar Kamprad, proprietarul firmei Ikea, cu o avere de 22 miliarde de dolari şi pierderi de 9 miliarde, Karl Albrecht, co-proprietarul lanţului de magazine alimentare Aldi, cu o avere de 21,5 miliarde de dolari şi pierderi de 5,5 miliarde, Mukesh Ambani, care a strîns 19,5 miliarde de dolari din activităţi petrochimice care a înregistrat şi pierderi de 23,5 miliarde, Lakshmi Mittal, magnatul oţelului, cu o avere de 19,3 miliarde de dolari şi pierderi de 25,7 miliarde, Theo Albrecht, co-proprietar Aldi şi Trader Joes, cu o avere de 19,3 miliarde de dolari şi pierderi de 3,7 miliarde, precum şi Amancia Ortega, cel mai bogat om din Spania, deţinător al firmei Zara, cu o avere de 18,3 miliarde de dolari şi pierderi de 1,9 miliarde de dolari.
Deşi cei mai mulţi dintre oamenii cu bani din industria de media şi divertisment au avut de suferit de pe urma crizei financiare, Oprah Winfrey este printre puţinii care au înregistrat o creştere a averii de la 2,5 la 2,7 miliarde de dolari, ceea ce i-a asigurat şi urcarea în clasament. Astfel, în condiţiile în care majoritatea bogaţilor din media şi divertisment au fost afectaţi de criza financiară, creşterea veniturilor raportată de vedeta americană de televiziune i-a asigurat acesteia urcarea de pe poziţia 462 pe 234 în topul Forbes, realizat anual şi ajuns la a 23-a ediţie. Şi Steven Spielberg a raportat o bună situaţie financiară, averea sa menţinîndu-se la trei miliarde de dolari, ceea ce i-a asigurat o urcare de pe poziţia 368 a clasamentului pe 205, la egalitate cu George Lucas, a cărui avere s-a micşorat cu 900 de milioane de dolari, anul trecut.
Pe de altă parte, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a ieşit din clasament la fel ca alte 354 de personalităţi din industriile de media şi divertisment, după ce, anul trecut, ocupase poziţia 785, cu o avere de 1,5 miliarde de dolari. La momentul respectiv, la vîrsta de 26 de ani, Mark Zuckerberg era cel mai tînăr miliardar intrat vreodată în clasament. Cel mai mult au avut de pierdut de pe urma crizei financiare mogulii din lumea media şi divertismentului. De exemplu, Rupert Murdoch, preşedinte şi director executiv al News Corporation, a pierdut 23 de poziţii în clasament, în condiţiile în care valoarea averii sale a scăzut la jumătate.
În top a intrat anul acesta şi cel mai căutat om din Mexic, Joaquin ”Shorty” Guzman, considerat responsabil pentru mii de crime în războiul drogurilor, averea sa fiind estimată la un miliard de dolari. Joaquin Guzman, care are doar 1,55 metri înălţime, a evadat din închisoare în 2001 şi a declanşat un val de crime în Mexic, încercînd să preia controlul asupra traficului de droguri spre SUA. ”Forbes” l-a plasat pe locul 701 pe listă. În vîrstă de 51 de ani, traficantul de droguri despre care oficialii cred că îşi schimbă telefonul mobil în fiecare zi, pentru a nu fi depistat, este comparat cu Pablo Escobar, fostul ”Rege al drogurilor” din Columbia, despre care se crede că avea o avere de trei miliarde de dolari înainte de a fi ucis de poliţie, în 1993. Traficanţii de droguri mexicani şi columbieni au spălat între 18 şi 39 de miliarde de dolari în 2008.